Trei examinatori auto au dat în judecată un bărbat și cer daune morale de 15.000 de lei.
Întreg scandalul a pornit de la crearea unui grup pe Facebook, intitulat „Examen Auto Fără Curcani”.
Trei examinatori auto au decis să acționeze în judecată un ieșean, Gabriel T., după ce acesta din urmă ar fi creat o pagină pe rețeaua de socializare Facebook.
Astfel, relatează Bună Ziua Iași, Vasile Zacornea (șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași), Ciprian Ionuț Ciobanu și Ștefan Grecu le solicită magistraților din cadrul Judecătoriei Iași să îl oblige pe Gabriel T. la plata unor daune morale de câte 5.000 de lei (în total, 15.000 de lei – n.r.), să constate caracterul ilicit al faptelor pârâtului prin care acesta ar fi adus atingere reputației reclamanților, să îl oblige pe acesta la încetarea comiterii unor fapte similare, să șteargă postările de pe Facebook cu privire la reclamanți, dar și pagina pe care ar fi creat-o pe rețeaua de socializare.
Acum, urmează ca instanța să stabilească un prim termen al litigiului civil, după care magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Cum a izbucnit scandalul
Cei trei angajați ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au susținut că, în cursul anului 2017, Gabriel T. și o cunoștință de-a sa, Bianca, ar fi dat examenul pentru obținerea permisului auto pentru categoriile „B+E”. Potrivit reclamanților, Gabriel T. ar fi susținut examenul de două ori, iar cunoștința sa – de trei ori, iar, la finele lunii ianuarie 2020, cei doi ar fi promovat.
„După primele încercări nereușite, pârâtul ne-a bombardat instituția cu petiții și contestații. Ulterior, a creat grupul de Facebook „Examen Auto Fără Curcani”, în cadrul căruia și-a manifestat nemulțumirile, dar depășind limitele decenței și ale profesionalismului”, au subliniat cei trei examinatori auto în cererea depusă la instanță.
Conform acestora, pe data de 23 ianuarie 2020, pârâtul ar fi publicat pe grupul de Facebook o „Scrisoare deschisă către șeful Poliției Permise Iași, polițistul examinator Zacornea Vasile”, în cadrul căreia îi solicita acestuia să demisioneze. De asemenea, reclamanții au afirmat că, pe 27 ianuarie 2020, acesta ar mai făcut o postare în care îi solicita lui Vasile Zacornea „să fugă”. Mai mult, susțin cei trei examinatori auto, acesta ar mai fi făcut postări pe 29 și, respectiv, pe 31 ianuarie 2020, în care i-ar fi atacat direct.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: