Copreședintele ALDE, Daniel Constantin, consideră că Executivul lui Dacian Cioloș a pus România în fața unei posibile noi crize politice, prin schimbarea unui important număr de prefecți din țară și prin înlocuirea acestora cu diverși membri sau apropiați ai PNL. Acest demers al tehnocraților, care a avut loc în data de 18 februarie a.c., este doar primul val al schimbărilor anunțate de către Executiv, se arată într-un comunicat de presă trimis de ALDE, pe care îl redăm mai jos.
Având în vedere că în locul unora dintre prefecții înlocuiți de prim-ministrul Dacian Cioloș au fost numite persoane apropiate de Partidul Național Liberal, ba chiar foști membri de partid, ori despre care există informații publice că ar fi urmat să candideze din partea PNL la alegerile locale din 2016, ALDE dezaprobă demersul actualului Guvern de pe urma căruia beneficiază anumiți actori politici.
De asemenea, Alianța Liberalilor și Democraților îi va solicita premierului Dacian Cioloș să prezinte în fața Parlamentului care au fost criteriile în procesul de selecție al noilor prefecți. Deși, în mod repetat, membrii cabinetului Cioloș ne-au promis că vor numi în funcții doar specialiști, fără niciun fel de apartenență politică, vedem că promisiunile au fost brusc uitate, ajungând în să fie numiți prefecți membri de partid sau persoane foarte apropiate de PNL.
În opinia liberalilor democraţi, actualul guvern pare că simte pericolul unei moțiuni de cenzură și decide să le facă pe plac celor din PNL, prin numirea, în anumite județe, de prefecți cu simpatii politice.
“Îmi pare rău că acest guvern, care se laudă continuu cu titulatura de tehnocrat și care susține că promovează oameni doar pe criterii de competență și de profesionalism, a ajuns să facă, atât de vizibil, jocurile politice ale PNL”,
Daniel Constantin, copreşedinte ALDE.
Câteva exemple: Alina Gorghiu susținea în luna octombrie a anului trecut că domnul Daniel Olteanu ar putea fi un candidat al PNL foarte bun pentru Primăria Bârlad. Acum, îl vedem prefect pe același domn Daniel Olteanu. La Iași, Marian Grigoraș, cel care a reprezentat PNL în Biroul Electoral Județean în nenumărate rânduri, a fost numit prefect în acest important județ al Moldovei. La Botoșani, aceeași situație: Dan Nechifor, cel care era propus de PNL pentru poziția de prefect în luna decembrie, acum a fost numit în funcția dorită, evident de către Guvernul Cioloș.
CITEŞTE ŞI:
Noul prefect de Botoşani a intrat în gura şefului naţional al ALDE: Era propus de PNL