Noul prefect a trecut pe linie moartă comisia anti-evaziune a fostului prefect

 

Primul reprezentant al Guvenrului în judeţ renunţă la comisia de luptă împotriva evaziunii fiscale înfiinţată de predecesorul său în funcţie. Aceasta reunea mai multe instituţii cu atribuţii în controlul financiar, precum Direcţia Generală a Finanţelor Publice sau Garda Financiară.

Ultimul raport al acestui comitet a fost prezentat de Cristian Roman şi comisarul şef Corneliu Mihai vineri 4 mai, după ce schimbarea primului devenise o certitudine. „Nu Prefectura duce lupta cu contrabanda, instituţiile statutului, fiecare este abilitată pe linia sa să-şi facă treaba. Exista acea comisie. Acea comisia făcea doar o sinteză a actelor de control pe care le făceau celelalte instituţii, deci Garda îşi face bucăţica ei, Controlul Fiscal îşi face partea sa, care este un control post factum şi aşa mai departe”, a afirmat Adrian Constantinescu.
CITEŞTE ŞI:
 Tarabe închise de Garda Financiară şi Poliţia Economică în hala de carne
Răspunsul acestuia în privinţa continuării activităţii comisiei a fost ferm: "deocamdată nu". Aceasta şi pentru că primul reprezentant al Guvernului în judeţ vede lucrurile diferit în acest domeniu. „Într-adevăr, au existat şi unele controale comune, cu caracter operativ, dar fiecare îşi face totuşi bucata lui, în general. Fiecare îşi va face treaba acolo unde îi este locul, conform fişei şi misiunii pe care o are acolo”, a mai spus Constantinescu.
CITEŞTE ŞI:
 Roman şi şeful Gărzii Financiare, faţă în faţă la Prefectură - AFLĂ motivul