Botoșăneanca nu a fost niciodată la control şi a sunat la 112 abia atunci când au început durerile facerii.
O botoşăneancă în vârstă de 30 de ani a născut la marginea şanţului.
Întâmplarea, greu de crezut în secolul XXI, a avut loc în judeţul Botoşani a avut loc. Femeia, din satul Vorniceni, a născut la marginea şanţului, pe o uliţă din sat.
Botoşăneanca a fost moşită de vecinele ieşite la gard.
Femeia nu se află la prima sarcină, dar nu a fost la niciun medic pentru a o monitoriza sau pentru o banală consultaţie, scrie Adevărul. Duminică, ea se ducea la o vecină, iar la un moment dar şi-a dat seama că a intrat în travaliu. A sunat la 112, dar până la venirea ambulanţei femeia a născut la marginea unui şanţ.
A fost ajutată şi moşită de două sătence ieşite curioase la gard. Botoşăneanca a fost dusă împreună cu nou-născutul în casa unei sătence, fiind preluată apoi de o ambulanţă.
Copilul se află, în acest moment, în afara oricărui pericol.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: