Noul an vine și cu schimbări în acordarea tichetelor de vacanță.
Potrivit legii 296/2023, începând cu anul 2024, vor primi tichete de vacanţă doar angajații de la stat ale căror salarii nete nu sunt mai mari de 8.000 de lei/lunar.
Această măsură va fi menținută cel puțin până în 2026. Pentru angajații din sectorul privat, alegerea de a oferi sau nu vouchere de vacanță ca beneficiu extrasalarial rămâne la latitudinea angajatorului.
Nu există o perioadă fixă când sunt oferite aceste tichete. Unii angajatori aleg să le ofere în perioada verii, mai ales în lunile iulie și august, când majoritatea angajaţilor şi-au planificat concediile. De asemenea, voucherele de vacanţă mai pot fi oferite în apropierea sărbătorilor de iarnă sau cu ocazia unor evenimente importante la nivel de companie.
Este bine de ştiut faptul că tichetele de vacanţă au o valabilitate de un an de la momentul în care le-ai primit. Așadar, după 12 luni voucherele expiră și nu mai pot fi folosite, scrie antena3.ro
Voucherele de vacanţă pentru bugetari au o valoare fixă de 1.600 de lei pe an.