Noii hingheri de mașini de la Botoșani vor lucra cu șefii în ceafă

Pașii care mai trebuie parcurși pentru ca regulamentul de ridicare și blocare a autoturismelor parcate neregulamentar în municipiu să își producă efectele, sunt puțini la acest moment.

 

Societatea Eltrans va prelua această activitate și pentru a nu mai fi înregistrate abuzuri ”marca HSR”, șefii din Primărie au decis să fie precauți.

 

”Intenționez să propun Adunării Generale a Acționarilor pentru societatea Eltrans, în speță Consiliul Local, mărirea membrilor din Consiliul de Administrație de la 5 membri la 7 membri. Cei doi care vor veni suplimentar să monitorizeze activitatea de blocare-ridicare mașini pentru a preîntâmpina abuzurile din trecut care au marcat istoria Botoșaniului pe acest segment”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Viceprimarul va propune păstrarea aceleiași anvelope bugetare pe Consiliul de Administrație, adică micșorarea indemnizației celor 5 membri pentru a putea plăti și remunerațiilor celor suplimentari.

 

”Perioada de consultare publică este spre sfârșit, pe data de 16 octombire 2017 se încheie. Vom avea o ședință publică pentru că am primit un amendament din partea companiei Nova ApaServ. Îmi doresc ca la sfârșitul lunii să intre proiectul în dezbatere și în aprobare pentru a putea demara activitatea începând cu luna viitoare”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

De altfel, compania Eltrans a pregătit amenajarea terenului pe care îl are în administrare pentru a putea găzdui mașinile care vor fi ridicate de pe străzile orașului.

 

”Am spus că îmi doresc foarte mult să începem cu cele abandonate pentru a elibera locuri de parcare din municipiul Botoșani, pentru a mai rezolva aspectul urbanistic al orașului. Vom vedea care va fi decizia colegilor la aceste propuneri ale mele”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Nova Apaserv a depus un amendament prin care cere scutirea de la plata taxei de liberă trecere în municipiu pe motiv că este o companie de utilitate publică. Reprezentanții societății au venit cu exemple din țară ale companiilor similare care nu plătesc această taxă.