Noi dispoziții în cazul tezelor fraudate la Evaluarea Națională corectate la Botoșani

Azi noapte, dupa ora 12, procurorii DNA Suceava au revenit asupra deciziei de retinere a primaruluii Ilie Lungu si a celor trei angajati ai Scolii din Salcea, astfel ca toate cele patru persoane retinute joi dupa amiaza au fost eliberate din arestul IPJ Suceava. 

 

Dispoziții de revocare

Conform jurnaliștilor de la ziarul Obiectiv de Suceava cei patru, in frunte cu primarul Ilie Lungu, au fost eliberati azi noapte, in urma unei dispozitii de revocare a masurii retinerii, dispozitie emisa de procurorul ierarhic superior celui de la Suceava, adica de la DNA central.


lie Lungu este acuzat de două infracțiuni de dare de mită și câte una de cumpărare de influență și constituire de grup infracțional organizat. Primarul din Salcea a intrat în atenția DNA după ce fiul său de 14 ani a obținut note mult mai mari decât se așteptau de la un elev mediocru la examenul de Evaluare Națională. Alături de primarul Lungu au mai fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii DNA profesorii Elena Pintilie și Liviu Mihai Gâză, precum și Mariana Rață, o femeie de serviciu care ar fi mijlocit circuitul șpăgii între  Ilie Lungu și profesorii de la școala din Salcea  

Audiat de procurori


Ieri dimineață, Ilie Lungu, primarul din orașul Salcea, a fost adus la sediul DNA Suceava, fiind audiat de procurori în cazul notelor obținute de fiul său la Evaluarea Națională. Procurorii anticorupție au făcut în dimineața zilei de ieri mai multe percheziții la domiciliul primarului precum și în mai multe locații din Salcea. Pe lângă primarul Ilie Lungu, la audieri au mai fost aduși îngrijitoarea, o profesoară de Limba Română, un profesor de Matematică, precum și directorul de la școala din Salcea, unde fiul lui Lungu a susținut tezele la Evaluarea Națională.

 

Dintre aceștia, doar directorul Cătălin Huțu a scăpat de reținere. In sarcina lui Ilie Lungu, procurorii DNA au reținut infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat, cumpărare de influență și dare de mită. Alături de Lungu, procurorii DNA au mai reținut-o pe  Mariana Rață – o îngrijitoare de la școala din Salcea, unde fiul primarului a dat exa­menul, femeia ar fi fost cea care a dus dintr-o parte în alta plicurile cu mită, o profesoară de română – Elena Pintilie – și un profesor de matematică, Liviu Mihai Gâză, care este în același timp și consilier local la Salcea. Toți cei trei au fost introduși aseară în Arestul IPJ.

Suspecți


Avocatul Silvia Tudor, apărătorul primarului Ilie Lungu, a declarat că clientul său s-a prevalat de posibilitatea oferită de Codul de Procedură Penală de a nu da declarații și a acceptat reținerea sa în Arestul IPJ Suceava pentru o perioadă de 24 de ore, până astăzi la ora 17.30. Avocata a mai arătat că nu a avut posibilitatea să analizeze dosarul în care Ilie Lungu este incriminat, dar își va rezerva timp în cursul zilei de astăzi.

Ea a spus că nici ceilalți suspecți în acest dosar nu au dat declarații în fața procurorilor, în cursul zilei de ieri, preferând să petreacă o noapte în arestul poliției, până când vor afla cu exactitate ce acuzații li se aduc și vor fi prezentanți în fața instanței, care va decide în ce privește acuzațiile ce li se aduc și eventualele măsuri care se vor lua împotriva lor.

Mai multe amănunte

Silvia Tudor a mai precizat că clientul ei, Ilie Lungu, nu recunoaște nici una dintre faptele pe care procurorii i le impută, iar funcție de conținutul dosarului întocmit de procurorii DNA va fi organizată o apărare pentru a-l scoate din culpa penală pe Ilie Lungu, primarul orașului Salcea, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Obiectiv de Suceava.

Reprezentanții DNA Suceava au anunțat aseară că mai multe amănune legate de cauzele care au dus la reținerea primarului Ilie Lungu și a complicilor săi, lucrători ai școlii din Salcea, vor fi făcute publice în cursul serii de ieri, printr-un comunicat de presă. Până la ora 22.00, la închiderea ediției, procurorii DNA Suceava nu au oferit nici un amănunt legat de motivele pentru care cei amintiți anterior au fost reținuți, cu atât mai puțin un comunicat de presă cuprinzător privind acti­vitate infracțională prezumtivă a celor invocați.