NOAPTEA TRECUTĂ: Necaz într-o familie din Botoșani, flăcări uriașe stinse de pompieri – FOTO & VIDEO

Alarma s-a dat puțin înainte de ora 22:00

 

Un incendiu violent a izbucnit, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Mihai Viteazu. 

 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Saveni și Punctului de Lucru Coțușca, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni. Aceștia au constatat că ardea generalizat o anexă de aproximativ 300 de metri pătrați.

 

Echipajele au acționat rapid astfel încât să protejeze casa, un adăpost de animale, dar și un depozit de furaje.

 

Intervenția a durat mai bine de două ore.

 

Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

 

- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

 

- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

 

- nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;

 

- nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici de putere mare din acelaşi prelungitor;

 

- nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.