Atât timp cât durează acest război pericolul nu va dispărea, dar ar fi de dorit ca panica să nu provoace pagube mai mari decât o posibilă creștere a radioactivității, spun specialiștii.
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) din România precizează că nivelurile radiațiilor sunt normale în urma incendiul produs în noaptea de joi spre vineri în zona centralei nucleare Zaporoje.
Potrivit comunicatului de presă emis de CNCAN, evoluţia evenimentelor este monitorizată permanent, este analizată situaţia instalaţiilor nucleare din Ucraina.
De asemenea, CNCAN transmite că nu există motive de îngrijorare la nivel naţional.
CNCAN este în permanentă legătură cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică de la Viena (AIEA) și foloseşte inclusiv mecanismele de comunicare bilaterale cu statele vecine (Moldova, Ungaria, Slovacia, Polonia), dar şi cu alte foruri internaţionale pentru a putea evalua eficient situaţia radioactivităţii în zona conflictului şi în special sesizarea oricărei modificări a nivelului de radiaţii pe teritoriul naţional.
Specialiștii de la Meteo Moldova au abordat din nou, în această dimineață, subiectul posibilelor accidente nucleare din Ucraina în contextul războiului declanșat acum o săptămână.
”Față de discuția inițială condițiile de circulație atmosferică s-au modificat în avantajul nostru”,
conf. dr. Lucian Sfîcă.
Astfel, potrivit conf. dr. Lucian Sfîcă, ”circulația atmosferică s-a reorientat în regiunea Ucrainei astfel încât un posibil accident nuclear la centrala de la Energodar, pe Nipru, ar transporta norul radiativ spre est-sud-est, tocmai spre teritoriul Rusiei”.
De fapt, spune universitarul, transportul poluanților atmosferici spre SE poate fi observat deja pentru alte tipuri de poluanți.
”Evident, un accident nuclear de amploare ar ajunge să afecteze regiuni vaste pe termen mediu și lung prin transportul în timp al radioactivității în toate direcțiile prin circulația atmosferică. Modelările anexate ne indică doar că nu am fi afectați în primele zile și cu dozele cele mai mari”,
conf. dr. Lucian Sfîcă.
De asemenea, mai precizează acesta, trebuie subliniat că atât timp cât durează acest război acest pericol nu va dispărea, ”dar față de 1986 posibilitățile de monitorizare și informare sunt evident mult mai mari, astfel încât ar fi de dorit ca panica să nu ajungă pagube chiar mai mari decât o posibilă creștere a radioactivității”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: