Ninsoarea ucide votarea, prezenţă sub cea de la referendum – DOCUMENT

 

Ninsoarea abundentă îi ţine pe botoşăneni departe de alegerile parlamentare. Biroul Electoral Central (BEC) a făcut publică situaţia prezenţei la vot pentru ora 14:00, iar la Botoşani este de numai 21,53% în condiţiile în care la aceeaşi oră, la  referendumul pentru demiterea preşedintelui Româini din mijlocul verii, procentul era de 25,49%.
vot pe ninsoare la alegerile parlamentare de la Botosani
Chiar şi în aceste condiţii judeţul nostru se situează puţin peste media naţională, care se ridică la 20,56%, de puţin sub cea înregistrată la referendum la ora similară, când se consemna21,36%. Locul ocupat de Botoşani pe totală ţară este 17. Ceea ce se observă este că unităţile administrativ-teritoriale fruntaşe la prezenţă provin din fiefuri USL, adică Teleorman, Gorj, Olt, Constanţa, Mehedinţi, Dolj, în coada clasamentului situându-se cele considerate propice ARD, adică Timiş, Arad, Cluj, Bistriţa, Maramureş. La Botoşani în mediul urban prezenţa este de 20,86%, iar în rural de 22,07%.
CLICK  ŞI VEZI SITUAŢIA PREZENŢEI PE ÎNTREAGA ŢARĂ
CITEŞTE ŞI:
 Îngrijorător: Prezenţă slabă la urne la Botoşani: 4,14% dintre cetăţeni au votat
 Urban Serv învinsă de iarnă, primarul cere ajutor de la firmele private