Nicoleta Dohotariu, profesorul din Botoșani cursat la CreaFuture care inițiază o donație de carte pentru colegii ucraineni – FOTO&VIDEO

Nicoleta Dohotariu este profesor de matematică la Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuță din Șendriceni.

 

Specializare europeană pentru educație non-formală

 

A fost unul dintre profesorii care s-a înscris la cursurile organizate în cadrul proiectului „CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, 2 SOFT/1.1/142  finanțat de Uniunea Europeană, Instrumentul European de Vecinătate, prin Programul Operațional Comun România -Ucraina 2014-2020.

 

A simțit nevoia, chiar și după o impresionantă carieră didactică de 31 de ani de zile, de a se auto-dezvolta continuu pentru ca orele ei în sălile de curs să nu fie asociate monotoniei. Mai ales că are o misiune oarecum mai dificilă față de alți colegi care predau discipline diferite. Matematica este dedicată cifrelor care nu mint niciodată și cu care poți jongla mai puțin.

 

A căutat și găsit mereu metode prin care să facă tot posibilul ca această disciplină, neaccesibilă oricui, să ajungă în inima elevilor săi. Să fie înțeleasă.

A găsit răspunsuri la cursul de dezvoltare a creativității și abilităților de viață din metodele formatorilor dar și din experiențele celorlalți colegi.

 

„Am rămas cu o impresie frumoasă. E o perioadă dificilă pe care o traversăm cu toții și faptul că ne-am putut întâlni, am putut socializa, că am putut împărtăși experiențe, e un lucru bun. Și este prilejul de a întâlni colegi de diverse specialități și colegi care lucrează în țara vecină și au împărtășit din experiența dlor. Pentru mine a fost o activitate folositoare, interesantă, m-am mobilizat și eu alături de alți colegi. Mi-a părut bine să am ocazia să mă implic, eu sunt o persoană foarte activă”,

Nicoleta Dohotariu, profesor matematică Liceul A. Vlahuță Șendriceni

 

Dor de clasă, elevi și profesori 

 

Pe perioada pandemiei cât cursurile cu elevii au fost în sistem online i-au lipsit socializarea și contactul cu colegii profesori.

Prin participarea la cursurile organizate în cadrul proiectului CreaFuture a achiziționat cunoștințe noi și le-a reactualizat pe cele proprii, culese de-a lungul anilor petrecuți la catedră.

 

 „Din când în când, faptul că le împrospătăm, că le aducem la suprafață, că mai aflăm o idee de îmbunătățire a acelei metode, o idee pe care să o plasăm într-un anumit moment în activitatea noastră, face mult. Chiar dacă le știi, intervine la un moment rutina și nu te mai gândești mereu la acele metode active”,

Nicoleta Dohotariu, profesor matematică Liceul A. Vlahuță Șendriceni

 

A dobândit cunoștințe noi pe care le va folosi cu elevii, la clasă. 

 

 

 „Am o experiență de 31 de ani la catedră și puține sunt metodele pe care nu le folosesc eu la clasă. Deși majoritatea dintre noi, la disciplina matematică spre exemplu, cel mai intens lucrezi cu caietul, cartea, pixul, creta și tabla. Mai sunt și activități pe care le poți desfășura iar eu apelez la multe metode precum problematizarea, demonstrația, brain-storming, etc. Însă sunt și metode pe care le folosesc mai rar, dar le-am văzut aici aplicate, ca să ușureze munca, un fel de evoluție în problemă, cu exemple concrete și simple, nu pe exemple foarte sofisticate, pe discipline variate, care să te încurajeze să le implementezi”,

Nicoleta Dohotariu, profesor matematică Liceul A. Vlahuță Șendriceni

 

Precizează că o idee foarte bună este faptul că proiectul se încheie cu ghidul de bune practici la care au acces toți profesorii implicați în proiect și care le va permite să învețe și din exemplele de educație non-formală aplicate la cursuri de alte cadre didactice.

 

„Mi se pare extraordinar că fiecare dintre noi împărtășește experiența lui într-o activitate pe o anumită metodă și atunci putem să facem un tur de galerie cu toții, ce a gândit fiecare, cum a văzut lucrurile, pe ce situație. Sunt metode pe care nu le-am folosit în cariera mea didactică”,

Nicoleta Dohotariu, profesor matematică Liceul A. Vlahuță Șendriceni

 

Donație de carte pentru profesorii din Ucraina

 

Mai mult decât atât, Nicoleta Dohotariu s-a gândit inclusiv la colegii profesori din Ucraina pe care vrea să îi ajute cu o donație de carte.

 

 „Am propus o achiziție de carte pentru elevii și colegii de dincolo de graniță. Acum problema se pune de transport, că dacă eu îmi pun mintea, adun carte, pot să o fac. Numai să fie asigurat carte, pentru că eu nu știu dacă mă pot mobiliza să le duc eu. Eu pot aduce cărți în limba română, pe specialitatea matematică, pe specialitatea lb. română. Cred că și la școală dacă merg fiecare dintre colegii mei ar putea să facă o donație de carte. De altfel am văzut colegi sensibili la această propunere chiar din grupa din care am făcut parte și care s-au oferit că vor face donații de carte pentru copii și pentru profesori”,

Nicoleta Dohotariu, profesor matematică Liceul A. Vlahuță Șendriceni

 

Cartea este menită să mențină spiritul românesc în rândul comunităților din Ucraina.

 

„CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, 2 SOFT/1.1/142  finanțat de Uniunea Europeană, Instrumentul European de Vecinătate, prin Programul Operațional Comun România -Ucraina 2014-2020.

 

Proiectul „CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, este implementat la Botoșani de Asociația B-Right Media și partenerii Casa Corpului Didactic Botoșani, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi și Liceul de Arta nr. 5 din Cernăuți.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store