NEGOCIERI la final? Becali îl cumpără pe Moruțan cu condiții impuse de FC Botoșani – SUMA propusă

După câteva luni de zile bune în care s-a tot scris despre interesul FCSB-ului la adresa tânărului Olimpiu Moruțan, cele două părți par să se fi înțeles într-un final.

 

1 milion de euro

 

Jurnaliștii de la Fanatik scriu despre acest subiect și arată că Gigi Becali şi Valeriu Iftime au convenit ca jucătorul lui FC Botoşani să mai joace în Moldova până în vara anului viitor deoarece fotbalistul are nevoie să evolueze constant in următoarea perioadă.

 

Transferul lui Olimpiu Moruţan la FCSB este ca şi rezolvat, deşi Valeriu Iftime a refuzat să vorbească despre suma pe care patronul vicecampionilor României urmează să o plătească pentru perfectarea acestei achiziţii. Publicația națională menționată a aflat termenii înţelegerii dintre cele două tabere. Steliştii vor plăti către FC Botoşani 1 milion de euro plus 25 la sută dintr-un eventual transfer, iar mijlocaşul naţionalei Under 19 va juca sub comanda lui Costel Enache până în vara anului viitor.

 

Contactat pentru a discuta despre înţelegerea respectivă, Valeriu Iftime a dorit să facă următoarele precizări în legătură cu transferul lui Olimpiu Moruţan.

 

"Am spus foarte clar că suntem pe finalul negocierilor pentru transferul lui Moruţan, dar m-am gândit acum mai bine şi vreau să vă spun că nu este corect să anunţăm înainte de meciul nostru direct dacă ne-am înţeles sau nu. Ce o să zică lumea?",

şi-a început discursul Iftime

 

Gigi Becali il lasă pe Moruţan la FC Botoşani

 

În continuare patronul lui FC Botoşani, Valeriu Iftime a făcut următoarele precizări în legatura cu situaţia fotbalistului Olimpiu Moruţan.

 

"Sumele pe care mi le-aţi prezentat nu pot să le confirm, dar nici să le infirm. Pot să vă spun doar că Gigi Becali  mi-a făcut până la urmă ofertă bună pentru România, dar între timp am primit  o ofertă mai bună de la un impresar din Ucraina. Oferta respectivă este mai bună din punct de vedere financiar.

 

Si echipa pentru care impresarul ucrainean negociază cu noi a acceptat să ni-l lase pe Moruţan la FC Botoşani până în vară. Dar încă nu sunt decis. V-am spus că nu mai vreau să anunţ public amănunte despre transferul lui Moruţan până nu trece meciul cu Steaua. Aşa cred că este cel mai corect, iar eu sunt sigur că şi Gigi Becali acceptă varianta mea",

 

Valeriu Iftime

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store