A picat „Nababul"! Urmează "Suprema"?

 

Botosaneanul sigla 30 mai 2011 – Botoşăneanul  publică prima investigaţie despre învârtelile cu fonduri europene de la AJOFM Botoşani. În rolul principal se afla Sorin Şologon, pe atunci director al instituţiei. A urmat o un întreg serial despre matrapazlâcurile de la instituţia în cauză: acte care puţeau a falsuri ordinare, sute de milioane lei vechi care apăreau şi îi dispăreau din declaraţia de avere, mânuieli cu instituţie, firmă, ONG şi nevastă care ba era, ba nu mai era nevastă.
În vremuri de un portocaliu agasant, nici o instituţie din Botoşani, de la Parchet şi Poliţie, până la Prefectură şi să-i zicem, „Instituţia Politică”, adică PDL, nu s-au obosit să se sesizeze. Omul a continuat să îşi facă de cap până ce şi-a trântit şi vilă de bugetar fără autorizaţie. Pus să vegheze asupra directorilor, prefectul Cristian Roman de atunci a făcut mişto de tot serialul de dezvăluiri, punându-l pe Şologon să se dea singur în gât la minister.
Vorbeam în acele vremuri cu oameni din politică şi nu numai, pe tema lipsei totale de reacţie şi de atitudine a instituţiilor portocalizate, iar unul dintre ei mi-a spus: stai liniştit, cine are de văzut, a văzut deja, doar că atunci când eşti la Putere lucrurile se mişcă mai greu.
Mai greu ce-i drept, dar iată că după doi ani draga de ANI a cam sesizat Parchetul pentru conflict de interese în cazul fostului director PDL, care după ce şi-a făcut de cap în fruntea instituţiei şi a predat frâiele, şi-a mai luat şi tot felul de concedii, deplasări, libere, încât i-au trebuit încă vreo sută de zile ca să se hotărască să revină la serviciu.
Ajuns în Opoziţie şi rămas fără funcţie, lui Şologon i-au căzut şi propterile, şi prefectul care să făcea că ia măsuri, şi partidul care îl ţinea în braţe şi, după doi ani de la dezvăluirile din Botoşăneanul , a cam început să o încurce.
Şologon a reprezentat într-un fel chintesenţa nesimţirii şi grobianismului PDL. În timp ce la zeci de mii de botoşăneni li se tăiau salariile şi pensiile, el şi nevasta care nu era nevastă făceau jumătate de miliard lei vechi în câteva luni, pe spatele unei instituţii şi a unor programe europene. Până atunci nici unul dintre ei nu făcuseră atâta bănet într-un timp atât de scurt.
Pentru tupeul ordinar al unor astfel de oameni au plătit alţii, în vara anului trecut, însă şi partea lor de vină este că au oploşit asemenea specimene, e vina lor că au ajuns să pună directori, oameni care nu au nici o treabă cu instituţiile pe care le-au condus, care nu ştiu să vorbească în propoziţie şi a căror singure merite erau date de cantitatea de afişe, steaguri, bannere, aracet băgate în campanie şi, probabil, de cotizaţia de la partid.
Istoria, fie ea politică sau nu, are însă caracter de ciclicitate şi dureros este că partidele care vin la Putere nu învaţă ceva din experienţa predecesorilor. Tras la indigo parcă e ceea ce se întâmplă acum la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Tot programe europene de miliarde lei vechi, tot sute de milioane care nu sunt şi apoi apar în declaraţia de interese, iarăşi suspiciuni de măgării în acte, iarăşi un soţ care-i director şi răspunde în faţa Inspectoratului condus de nevastă-sa, tot un prefect care-i prea ocupat să pozeze la tot felul de festivităţi şi serbărici astfel încât nu vede şi nu aude şi, mai presus de toate, un partid care ţine ditamai inspectoarea în braţe şi care în semn de solidaritate o pune iarăşi vice la judeţ.
Facem pariu că peste vreo trei-patru ani, când PSD-ul o să fie iar partid de opoziţie, tanti cu pricina de la Inspectorat o să fie puţin căutată de ANI? Facem pariu că lu’ nenea senator cu autocarele pentru morţi o să i se gripeze motoarele? Facem pariu că toată şleahta de pupături în fund, a căror singură menire în viaţă este să linguşească nişte şefi ca să lenevească pe-un scaun de bugetar, o să dispară atunci ca prin minune? Facem pariu că atunci când o să-i cheme ANI la o întâlnire o să se ducă singuri-singurei? Fără partid, fără pupincurişti, fără funcţionari maleabili, doar ei şi... ANI.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
 „Nababul” de la şomeri : Cum a ajuns Şologon să câştige 90 – 100 de milioane de lei vechi pe lună
Parchetul sesizat pentru conflict de interese la fostul director AJOFM