Când l-au identificat pe bărbatul care a produs accidentul, polițiștii au înțeles de ce acesta a încercat să scape prin fuga de locul faptei.
Sâmbătă, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Dorohoi, conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 293. Pe raza localităţii Dumeni, bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, însă acesta a părăsit locul faptei, fiind depistat ulterior pe raza localităţii Havârna.
Cu ocazia controlului s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar la testarea alcoolscopică a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: