Mihai Ciucă s-a născut pe 18 august 1883, în Săveni, județul Botoșani. S-a stins din viață pe 20 februarie 1969, în București.

A fost un important om de știință român, cercetător și profesor în domeniul bacteriologiei, al bolilor infecțioase și al vaccinurilor, membru al Academiei Române.

Fiu al unor institutori din Săveni, județul Botoșani, Mihai Ciucă a urmat liceul la Botoșani și Iași, apoi Facultatea de Medicină la București, pe care a absolvit-o în 1907. Specializarea în domeniul bacteriologiei, igienei și bolilor infecțioase a făcut-o în cadrul institutelor conduse de Victor Babeș și Ion Cantacuzino din București. Din 1905 lucrează benevol în Laboratorul de Medicină Experimentală. Perioada 1907 - 1912 o petrece lucrând ca preparator în același laborator și ca medic la Spitalul Militar. Începe să facă diverse experimente singur sau în colaborare cu diverși cercetători în imunologie sau clinica bolilor infecțioase, cu referire în special la infecțiile streptococice și tetanice.

Mihai Ciucă este numit șef de secție în Institutul "Dr. I. Cantacuzino", în anul 1921, după ce se întoarce de la studii realizate în Franța la Institutul Pasteur Paris și la Bruxelles, la Institutul Pasteur Bruxelles.

Profesorul Ion Cantacuzino îl recomandă în 1922 pentru a fi profesor de igienă la Facultatea de Medicină din Iași, unde va sta timp de 12 ani. Ciucă participă împreună cu profesorul Ion Cantacuzino la luarea și aplicarea măsurilor de combatere a holerei.

În perioada 1934-1962 a fost profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din București, și numit subdirector al Institutului "Dr. I. Cantacuzino", desfășurând, în paralel, o intensă activitate la Institutul de Seruri și Vaccinuri.

Din 1938 este membru al Academiei Române, al multor academii și societăți științifice străine, secretar general al Comisiei Internaționale de Malarie de pe lângă Liga Națiunilor (1928 - 1938).

Perioada 1952 – 1963 o petrece la cârma catedrei de specializare și perfecționare a medicilor microbiologi (a alcătuit primele planuri, programe, metodologii și cursuri). Aportul științific al lui Mihai Ciucă acoperă o arie foarte vastă. Astfel, pornind de la studiile sale asupra malariei, a fost un pionier al tratamentului prin infectarea malarică al paraliziei generale progresive.

Printre ”dușmanii” săi s-au numărat tifosul exantematic, difteria, scarlatina, tuberculoza, diferite boli tropicale la a căror cunoaștere și combatere a participat hotărâtor.

Numele profesorului Mihai Ciucă este legat de primele vaccinări cu vaccin antiholeric, de eradicarea malariei în România și utilizarea acestei experiențe pentru misiunile internaționale îndeplinite din însărcinarea Ligii Națiunilor și, după al Doilea Război Mondial, a Organizației Mondiale a Sănătății de pe lângă ONU. Pentru toate aceste realizări a fost distins cu premiul Fundației Darling la ședința festivă a celei de a 19-a Adunări Mondiale a OMS din 12 mai 1966 la Geneva. De asemenea, a avut contribuții la tratamentul prin impaludare al sifilisului nervos și organizarea primului centru de malarioterapie, în cercetările privind biologia bacteriofagilor care au dus la descoperirea, în 1920 împreună cu Jules Bordet, a fenomenului de lizogenie, dar și la organizarea Centrului Național de Referință pentru bacteriofagi la București.

Profesorul Ciucă a participat la campaniile din al Doilea Război Balcanic (1913) și Primul Război Mondial (1916-1918) și a fost avansat până la gradul de colonel de rezervă.