Muniţie funcţională aruncată la fier vechi

 

Mai multe elemente de muniţie, rămase neexplodate din timpul celui de-al doilea război mondial au fost descoperite miercuri dimineaţă într-un depozit de sortare a fierului din municipiul Botoşani.

Personalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică din cadrul ISU a fost solicitat să îndepărteze pericolul în jurul orei 9.30. Muniţia (un obuz exploziv, cal. 75 mm, un obuz de ruptură, cal. 80 mm, o bombă de aruncător, cal. 60 mm, un proiectil perforant, cal. 37 mm şi 4 grenade de mână defensive) a fost identificată pe rampa de sortare a fierului vechi de către un lucrător. Echipa de pirotehnişti, condusă de mr. Ştefan Uşurelu, a stabilit că toate cele 8 elemente de muniţie erau în perfectă stare de funcţionare şi puteau exploda la orice acţiune mecanică sau intervenţie cu utilajele de sortare.

Muniţia a  fost ridicată şi transportată în condiţii de maximă siguranţă în poligonul de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară. De remarcat este faptul că personalul societăţii comerciale a procedat corect la descoperirea muniţiei, în sensul că a anunţat imediat inspectoratul despre eveniment şi a asigurat paza locului până la sosirea specialiştilor.

“ISU Botoşani recomandă populaţiei care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi. Să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112, pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.