Municipiul Botoșani tot mai aproape de restricțiile din starea de urgență, zeci de bolnavi zilnic, rata se apropie de 1,5 la mia de locuitori

O statistică valabilă pentru județul Botoșani indică faptul că botoșănenii continuă să se expună virusului SARS-COV-2 și contactează boala în societate, la evenimente private și nu neapărat la locul de muncă.

 

Cel mai afectat continuă să fie municipiul Dorohoi, unde explozia de cazuri a escaladat în jurul datei de 8 octombrie, când au fost 20 de cazuri de pacienți infectați, pentru ca a doua zi să fie înregistrate 29 de cazuri. Și astfel Dorohoiul a ajuns la o rată de 3,13 la mia de locuitori.

 

Cazurile cele mai multe sunt în centre rezidențiale, iar partea oarecum îmbucurătoare este că pot fi ținute sub control.

 

„Nu am considerat extrem de vulnerabil. Dacă aveam toți bolnavii pozitivi strict în societate, focare familiale, da. Dar așa, având în vedere că am avut patru focare cu un număr mare de pacienți pozitivi, am limitat puțin coeficientul și ne-am raportat la cel din centrele sociale. Că altfel trebuia să carantinăm tot orașul Dorohoi”,

Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani

 

Și în municipiul Botoșani această rată continuă să crească. Astfel, calculat la numărul de cazuri pozitive din ultimele 14 zile, s-a ajuns la o rată de 1.26 la mia de locuitori.

În ultimele două săptămâni de zile în municipiu au fost înregistrate 151 de noi cazuri de pacienți care au coronavirus.

 

La 1,5 masca devine obligatorie inclusiv pe stradă și se pot lua măsuri de închidere a restaurantelor și cafenelelor.

 

În județ mai sunt afectate comunele Avrămeni, Cândești, Lozna, Manoleasa, Păltiniș, Șendriceni, Viișoara și Vorona.

 

La acest moment, la nivelul județului Botoșani sunt înregistrate 2.033 de noi cazuri, cele mai afectate fiind femeile, în număr de 1.169. De asemenea de la începutul pandemiei s-au vindecat 1.551 de botoșăneni, însă pentru alți 119 nu s-a mai putut face nimic. La nivelul județului, rata de infectare la mia de locuitori este de 0.82.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store