Municipalitatea vrea să mute HSR-ul la Trei Coline

 

Executivul Primăriei Botoşani susţine că, va încerca să poate o serie de discuţii cu administratorii sociatăţii HSR, cu privire la mutarea sediului acestei societăţi din Zona Industrială unde îşi are amenajat parcul auto, la Trei Coline. Noua locaţie dispune şi de un sistem de supraveghere video dar şi de pază de la Poliţia Locală şi astfel ar putea fi evitate scandalurile dintre cetăţeni şi angajaţii firmei de ridicat maşini. “Undeva spre finalul săptămânii vom purta o discuţie. Ar fi şi în avantajul lor din punctul meu de vedere. Bine că ei oricum vor plăti o chirie, dar în loc să plătească la un privat, mai bine ne plăteşte nouă. Pe lângă asta am avea şi noi un control mult mai strict acolo, unde este sistem de supraveghere video, pază de la Poliţia Locală deci cu siguranţă ar fi mult mai bine gestionată activitatea lor, nu vor mai apărea acele scandaluri sau bătăi”, a afirmat Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului. În privinţa locaţiei în care firma de ridicat maşini va dori să îşi amenajeze parcul auto, viceprimarul Florin Ghiorghiţă susţine că această decizie ţine strict de administratorii societăţii. De asemenea, Florin Ghiorghiţă a mai dat asigurări că, potrivit noului regulament, HSR nu va mai ridica maşini decât în cazuri considerate excepţionale, când un vehicul într-adevăr ar perturba traficul rutier şi nu vor mai exista abuzuri.