Municipalitatea vrea să mute florarii în Centrul Vechi

 

În urma lucrărilor care sunt efectuate în zona Pieţei Centrale din municipiu la parcarea subterană, comercianţii care vând flori au fost afectaţi la capitolul încasări din cauza faptului că momentan sunt nevoiţi să se înghesuie într-un spaţiu mult prea strâmt iar vadul de clienţi este tot mai restrâns.
Ei au solicitat municipalităţii în mai multe rânduri identificarea unei alte locaţii în care să îşi deruleze activitatea temporar până la finalizarea lucrărilor şi se pare că în cele din urmă ar fi fost găsită o soluţie. „În Centrul Vechi le-am propus să îi mutăm dar încă nu ştiu dacă au acceptat, să îi ducem acolo între statuie şi fântână, mutarea este temporară până facem devierea la utilităţi, deci am şi o linie de medie şi o linie de joasă, cablul de la Romtelecom acolo care trebuie deviate pe lângă şi este şi conducta de gaz. Erau vreo opt operatori economici cred, ei au rămas acolo, este culoar de trecere dar au trebuit să se restrângă un pic dar ca să poată trece lumea este foarte înghesuit acolo”, a afirmat Cătălin Alexa, viceprimarul municipiului Botoşani.  (G.E.)