Municipalitatea promite din nou bazin de înot

 

bazin de inotEdilii locali susţin că au speranţe ca pentru vara acestui an botoşănenii să se bucure de un bazin de înot didactic care ar putea fi situat în locul fostelor sere din Parcul Mihai Eminescu. Şi întrucît cetăţenii Botoşaniului nu au pe timpul verii de cîţiva ani buni de zile un ştrand, cu excepţia celor două piscine private, municipalitatea promite ca pentru anul în curs să fie finalizat bazinul didactic, urmînd ca din toamnă să se obţină finanţare şi pentru un al doilea care va fi situat în spatele Băii Centrale.

Potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă, constructorul care se va coupa de lucrările la bazinul didactic, respectiv o firmă din Bacău a solicitat deja elberarea terenului unde au funcţionat fostele sere, în vederea demarării lucrărilor.

Florin GhiorghitaBazinul va fi făcut în locul fostelor sere din Parcul Mihai Eminescu. Serele au fost demolate, în schimb au rămas acolo fundaţii destul de mari şi atunci am luat decizia ca o firmă locală să facă curăţenie pe locul respectiv, lucrul a început de astăzi şi sperăm ca în cîteva zile să putem preda terenul pentru ca, constructrorul să se apuce de treabă, poate chiar de la 1 martie. Undeva în aprilie pentru că este o construcţie mai mult pe structură metalică, poate va da Domnul ca în vara acestui an să avem şi bazin de înot didactic finalizat la Botoşani”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani.

Cele două bazine vor fi finanţate de Compania Naţională de Investiţii, municipalitatea punînd la dispoziţie doar terenul şi o parte din utilităţi.