MRU despre „drumurile morţii”: Nu Botoşani contează, ci judeţele cu baroni USL

 

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a simţit pe propria piele ceea ce sute de mii de botoşăneni simt de fiecare dată când trebuie să se deplaseze spre sudul ţării. De altfel, Mihai Răzvan Ungureanu a şi ajuns mai târziu faţă de cum fusese iniţial programat tocmai din cauza modului în care se circulă pe drumul naţional de la Tg. Frumos la Botoşani.
MRU a recunoscut că a avut cunoştinţă despre starea celor două drumuri naţionale importante de la Botoşani şi că din acest motiv ar fi alocat fonduri pentru studiile de fezabilitate necesare pentru reabilitarea acestora. „Este greu să faci slalom printre toate gropile drumului naţional. S-au şi rezervat bani pentru asta, dar, din păcat, în momentul în care a venit Guvernul Ponta, cele peste 50 de milioane de lei au fost luate din capitolul investiţional rezervat refacerii drumului Botoşani – Suceava şi duse în altă parte. De asemene,a erau bani alocaţi pentru celălalt drum de legătură cu sudul de data aceasta, Botoşani – Cotnari – Tg. Frumos”, a declarat MRU la Botoşani.
Fostul prim ministru a mai menţionat că la acest moment s-a ajuns la stadiul în care prioritare la alocaţiile bugetare sunt judeţele conduse de baroni apropiaţi puterii. Şi cum la Botoşani nu este cazul…„Problema cea mare este că pentru toate aceste proiecte care sunt esențiale pentru un oraş cu pretenţii, un judeţ important, toate aceste proiecte infrastructurale au fost trecute au fost în marginea interesului guvernanților. E bine să se știe lucrul acesta pentru că încercarea de a izola orașul și județul Botoșani, cetăţenii români din Botoşani începe să capete contur. În optica Guvernului Ponta nu Botoșaniul contează ci județele care sunt conduse de baronii locali cei mai apropiați de PSD și de PNL, unii dintre ei”, a mai spus fostul premier. În vizita sa din Botoşani MRU se va deplasa la sediul unui agent economic din „cetatea eternă” care a avut de suferit după declanşarea isteriei naţionale cu carnea de cal după care se va întâlni cu sindicate şi patronate la o şedinţă la Hotel Rapsodia.
CITEŞTE:
ACUM: Mihai Răzvan Ungureanu se află la Botoşani