Morminte în flăcări la Cimitirul Pacea, focul a fost stins cu apă din pet-uri – VIDEO & FOTOGALERIE

Două locuri de veci s-au aprins în cursul zilei într-unul din cimitirele orașului.

Flăcările au atins aproape un metru înălțime și au fost stinse de oamenii din jur.

 

Au fost observate de câteva persoane care se aflau în Cimitirul Pacea la orele amiezii. Cel mai probabil focul a fost cauzat de o lumânare care a fost lăsată pe unul dintre morminte.

 

Flăcările au cuprins vegetația și s-au extins de la primul loc de veci, la următorul. Oamenii din apropiere au sesizat micul incendiu, iar la scurt timp s-a apropiat un bărbat cu două peturi din plastic pline cu apă.

 

Flăcările au fost stinse în cele din urmă, iar pe cele două locuri de veci a rămas cenușă. Un incident similar a avut loc în urmă cu câteva săptămâni și într-un cimitir de la Dorohoi.

 

Botoșănenii care merg să aprindă lumânări la mormintele celor plecați trebuie să aibă grijă ca acestea să aibă capac sau să fie păstrate în felinare din metal, pentru a se evita astfel de incidente.