MONUMENTAL: După 25 de ani Primăria dezleagă misterul - La Botoșani străzile fac gropi fiindcă asfaltul e... negruDOCUMENT

Toate întrebările privind calitatea unor lucrări la străzi efectuate pe teritoriul municipiului reședință și-au primit răspunsul într-o adresă de doar zece rânduri pe care șefii de la Primăria Botoșani au trimis-o unui consilier local.

 

”Pe cele mai multe străzi este prevăzut asfalt de culoare neagră din cauza prețului cel mai scăzut”

Curios să afle care este motivul pentru care de două decenii și jumătate, an de an, se fac intervenții aproximativ pe aceleași străzi, iar lucrările țin numai bine cât anul următor să se plombeze din nou, consilierul local Paul Onișa a făcut o interpelare în cadrul unei ședințe de Consiliu Local. El a întrebat care este rețeta asfaltului folosit la Botoșani, care este tehnologia de fabricare și dacă metoda este adusă la standardul european actual.
Edilii i-au răspuns în scris, expediindu-l în doar câteva rânduri:
”Lucrările de asfaltare se realizează conforn rețetelor din normativele aprobate pe baza directivelor europene. Pe cele mai multe străzi este prevăzut asfalt de culoare neagră din cauza prețului cel mai scăzut.
Unele neconformități apărute în exploatare se datorează și faptului că lucrările s-au limitat la înlocuirea stratului de beton asfaltic, fără a se reface fundația, ceea ce conduce la defomări ale carosabilului.
În cazul când apar neconformități în perioada de garanție acestea sunt remediate pe cheltuiala executantului”.

Așadar, totul se învârte în jurul culorii asfaltului, care, fiind negru, este și cel mai ieftin.

”Marele adevăr este că de 25 de ani se toacă banii pe asfaltări”


Paul Onișa consideră că adresa primită din partea municipalității botoșănene este una întocmită în bătaie de joc deoarece, în realitate, nu i s-a răspuns la nici o întrebare de-a sa și, în timp ce în Uniunea Europeană se folosesc tehnologii moderne de reparat carosabilul, ”noi suntem tot cu roaba, cu bitumul și dăm cu târnăcopul”.
”Marele adevăr este că de 25 de ani se toacă banii pe asfaltări. Este un efort financiar extraordinar făcut pe minciună”, afirmă Paul Onișa.
Cumva ”pe surse” alesul de la municipiu a aflat că lucrările curente care se efectuează în oraș au o garanție de un an pentru asfalt și de un an și jumătate pentru pavelele de pe trotuare, fapt care explică reluarea la infinit a unor lucrări.
Răspunsul trimis de Primăria Botoșani este semnat de primarul Ovidiu Portariuc și secretarul Ioan Apostu.
”De fiecare dată când primim o interpelare cerem detalii de la direcțiile din subordine”, explică viceprimarul Cosmin Andrei modul de elaborare a unui răspuns, care adaugă, mai în glumă, mai în serios că, ”eu nu am facultate de drumuri” și că de aceea este necesar mereu să se ceară punctul de vedere al direcțiilor din Primăria Botoșani.

Sergiu BĂLĂȘCĂU

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41268:Botoșani pe ”site-ul rușinii” cu străzi cu gropi : AFLĂ arterele introduse ]]