Moldovean cu Mercedes, tentativă de mită la poliţiştii de frontieră

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autoturism ce avea inspecţia tehnică periodică expirată. Şoferul care se afla la volanul unui Mercedes a încercat să ofere poliţistului de frontieră o „atenţie financiară” însă a fost răsplătit cu…dosar penal.

Mercedes "expirat" condus de un moldovean

În data de 13 iunie 2013, în jurul orelor 17.00, s-a prezentat în PTF, pe sensul de ieşire din ţară Cornel A., de 37 de ani, cetăţean moldovean, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova. La controlul de frontieră, din documentele prezentate de către bărbat a rezultat că inspecţia tehnică periodică este expirată din data de 28 mai 2013.
Pe timpul verificării documentelor, cetăţeanul moldovean, ştiind că nu are documentele în regulă, a înmânat poliţistului de frontieră odată cu documentele şi suma de 50 lei, pentru ca poliţistul să nu ia măsurile legale împotriva sa. Poliţistul de frontieră i-a adus la cunoştinţă că fapta sa constituie infracţiune de dare de mită, moment în care acesta şi-a retras suma.

50 de euro de la 50 de lei

În momentul în care lucrătorii Poliţiei de Frontieră i-au adus la cunoştinţă cetăţeanului Cornel A. că i se va întocmi lucrare penală la regimul circulaţiei acesta a insistat să ofere suma de 50 euro pentru  neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Aducându-i-se din nou la cunoştinţă că fapta constituie infracţiune persoana a înţeles gravitatea faptei, moment în care a încetat să mai ofere bani.
Pe numele lui Cornel A., poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România”, autoturismul urmând a fi scos din ţară pe platformă. 
CITEŞTE:
 Contrabandă de ţigări cu caii la frontieră şi focuri de armă în aer - FOTO&VIDEO