Modă în 2019 - Ce purtăm anul acesta? Un celebru institut de modă a stabilit CULOAREA anului - GALERIE FOTO

A început un nou an, care pare că a venit cu noi tendințe în materie de modă și stil. În comparație cu anul precedent, 2019 se anunță unul caracterizat de culorile vii și în niciun caz de cele închise.

 

Pentru iubitoarele de culori calde și ținute lejere, 2019 este un an perfect.

 

”Un institut celebru de modă, a stabilit culoarea anului 2019 ca fiind “living coral”, o nuanță de corai-auriu (portocaliu-piersica ușor aurie). Linia generală a anului 2019 este aceea de a se merge pe culori apropiate de nuanțele naturii, marii designeri deja au prezentat acest aspect pe podiumurile de moda: roz pudră, burgundy, lila, albastru marin. Deși, în viziunea mea, culorile care se poartă sunt cele care ne caracterizează și ne avantajează, care ne scot în evidență trăsăturile feței si ale siluetei.”

Ne-a spus Andreea Cujbă, designer vestimentar Velvet Queen

 

Iubitoarele de satin, stofă subțire, organza, dar și de diverse imprimeuri pot purta în anul 2019 fără nicio grijă aceste materiale, căci sunt la modă.

 

”Din ceea ce au prezentat până acum designerii celebri, tendințele primăvara-vară 2019 se caracterizează prin folosirea de materiale fine, culori strălucitoare și croiuri confortabile. De asemenea, imprimeurile vor fi foarte populare anul care vine: flori, dungi, animal print sau carouri. Tendințele în moda anului viitor au fost lansate, rămâne ca fiecare dintre noi să le adapteze în funcție de stilul personal, în funcție de ceea ce îl caracterizează.”

 

Ne-a mai zis Andreea Cujbă, designer vestimentar Velvet Queen

 

 

Vedetele anului 2019 în materie de stil vor fi ținute casual, desigur în nuanțe deschise și cu diferite imprimeuri.

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store