Mobilizare în Poliție pentru minivacanță, 150 de cadre ale MAI trimise zilnic pe teren

În minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani sunt prezenți în teren și acționează pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și limitarea efectelor pandemiei, anunță Inspectoratul de Poliție Județean.

 

11 autospeciale radar


În medie, zilnic, peste 150 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale, precum și jandarmi, polițiști de frontiera și polițiști locali acționează pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.


De asemenea, polițiștii acționează împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.


Polițiștii rutieri cu 11 autospeciale cu radar monitorizează traficul rutier, pe drumurile naționale și județene, pentru fluidizarea circulației și prevenirea evenimentelor rutiere.


În cadrul acțiunilor desfășurate, sunt efectuate controale în trafic pentru depistarea conducătorilor auto care se urcă la volan după ce au consumat alcool, ori alte substanțe, punând astfel în pericol atât propria siguranță, cât și a celorlalți participanți la trafic.

 

Recomandările oamenilor legii

 

Înainte de a porni într-o călătorie mai lungă cu autoturismul, verificaţi starea acestuia, stabiliţi cu exactitate traseul şi asiguraţi-vă că aveţi documentele obligatorii la dumneavoastră!


Nu porniţi obosiţi la drum, folosiţi centura de siguranţă şi, atunci când este cazul, scaunul pentru copii! Ţineţi în maşină vestă şi triunghiuri reflectorizante, extinctor şi trusă de prim-ajutor!

 

Atunci când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi, învăţaţi-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!


În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store