Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Moarte cumplită pentru un pacient internat la Spitalul de Psihiatrie din Botoșani. Poliția a demarat cercetări, iar în funcție de rezultatele de la necropsie se vor dispune și măsuri.
Tragedia s-a petrecut luni, 26 august 2019, în jurul orei 7.00, în curtea spitalului. Bărbatul de 52 de ani a fost găsit lângă un panou electric.
Se pare că pacientul a ieșit neobservat dintr-o clădire a unității medicale, a ajuns în curte, s-a apropiat de un tablou electric pe care l-a deschis şi s-a electrocutat. Şocul extrem de puternic l-a aruncat la pământ.
O asistentă l-a găsit, în jurul orei 8, și a dat alarma, pacientul fiind în acel moment inconștient.
Echipajul de ambulanță solicitat să intervină a efectuat manevre de resuscitare, după care bărbatul a fost transportat la spital, unde ulterior a decedat.
”În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, iar în funcție de rezultatul necropsiei se vor dispune măsuri în consecință”,
Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: