Misterele ”mănăstirii-fantomă” de lângă Botoșani, așezarea monahală dispărută fără urmă în negura timpului

Într-un sat din apropiere de municipiul Botoşani se păstrează şi astăzi amintirea unei mănăstiri-fantomă, ctitorită, de soţia lui Ştefan cel Mare.

 

Mănăstirea, o frumoasă aşezare monahală, a dispărut fără urmă în negura timpurilor, dând naştere la numeroase poveşti şi legende în rândul localnicilor.

 

La numai câţiva kilometri de municipiul Botoşani, pe drumul ce duce către Suceava, în comuna Curteşti, se află satul Mănăstirea Doamnei. 

 

La prima vedere denumirea aşezării pare ciudată, mai ales că în zonă nu există nicio mănăstire sau măcar curte boierească. În sat sunt fie case bătrâneşti, fie vile construite de cei care au fugit de forfota oraşului, către zonele rurale, mai liniştite. 

 

Potrivit Adevărul, specialiştii şi documentele arată însă că în satul care poartă acest nume misterios, s-a aflat într-adevăr o mănăstire frumoasă ctitorită de cea mai îndrăgită soţie a voievodului Ştefan cel Mare, o expresie a puterii deţinute de doamnele Moldovei în acest colţ de ţară. În jurul mănăstirii s-au ţesut numeroase legende, mai ales că frumosul aşezământ monahal al doamnelor Moldovei a dispărut fără urmă.    

 

 

Mănăstirea doamnelor din frumoasele prisăci ale Curteştilor  

 

Profesorul doctor în istorie Daniel Botezatu, din Botoşani, şi-a dedicat o bună parte din carieră cercetării documentelor şi lucrărilor de specialitate privind istoria Evului Mediului, şi cu precădere a istoriei târgului Botoşanilor, dar şi a împrejurimilor. Specialistul botoşănean precizează că există mai multe ipoteze cu privire la existenţa, învăluită încă în mister, a Mănăstirii Doamnei, din zona Curteştiului. 

 

Una dintre ipoteze este aceea că Mănăstirea Doamnei ar fi fost ridicată de Elena Rareş, soţia lui Petru Rareş, feciorul din flori al marelui voievod Ştefan cel Mare. 

 

”Alexandru Papadopol-Callimach, din vechiul neam al Calmăşilor, copropietari ai satelor Stânceşti şi Cătămărăşti, scria că mănăstirea Doamnei nu reprezintă altceva decât numele schimbat, începând cu secolul al XVIII-lea, al vechii biserici domneşti de la Popăuţi-Botoşani, ctitorită în 1496 de către Ştefan cel Mare şi transformată, de domnitorul Constantin Racoviţă (1749-1753), în mănăstire, cu hramul „Schimbarea la faţă”. Nicolae Iorga pune ctitorirea bisericii Doamnei pe seama statutului Botoşanilor, de târg al Doamnei, statut dobândit, scrie Iorga, începând cu domnia lui Petru Rareş”, precizează Daniel Botezatu. 

 

Un alt document arată însă că mănăstirea era chiar mai veche, fiind ctitorită de Maria Voichiţa, ultima soţie a lui Ştefan cel Mare.

 

”În monografia sa, dedicată mănăstirii Râşca, Narcis Creţulescu afirmă că mănăstirea Doamnei precede, cu peste 50 de ani, actele ctitoriceşti ale Doamnei Elena. La 1496, când Ştefan cel Mare a zidit biserica Popăuţilor, doamna sa, Maria-Voichiţa, ar fi poruncit ridicarea, în apropierea târgului, pe loc domnesc, probabil pustiu, a bisericii mănăstirii Doamnei. În 1552, Elena Rareş doar a înnoit această biserică, având hramul Învierea Domnului”, adaugă Daniel Botezatu. 

 

Cert este că, aşa cum arată documentele, mai multe soţii de voievozi, doamne ale Moldovei vor face referire la această ”mănăstire a Doamnei“ de lângă Botoşani.

 

De exemplu, chiar şi în 1662, la aproape două secole de la construcţia mănăstirii, Ecaterina, soţia voievodului Dabija, le cerea vornicilor din Botoşani să-i lase în pace pe slujitorii mănăstireşti de la ”sfânta mănăstire a Domniei Meli de la Botăşăni”.

 

Locul era pitoresc, într-o poiană, cu prisăci, oferind un loc de relaxare şi probabil înălţare spirituală pentru Doamnele Moldovei.  În plus, este cunoscut faptul că târgul Botoşanilor a fost un ”târg al Doamnei“, fiind domeniul soţiilor de voievod, cu o frumoasă curte voievodală, dar şi două importante ctitorii ale Elenei Rareş, devenite simboluri spirituale şi arhitectonice ale oraşului. Mănăstirea Doamnei cu hramul ”Învierea Domnului“ şi mai apoi ”Sfântul Pantelimon“ era unul dintre locurile de refugiu ale soţiilor de voievod, din apropierea domeniilor personale, scrie sursa citată.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store