Este vorba despre "Poveşti cu gust", relatări despre bucătăria tradiţională a românilor, descoperită "la sursă", în sate nepoluate de influenţa urbană. Într-un interviu acordat revistei Formula As, Mircea Radu vorbeste despre ce implică de fapt acest proiect.

Ospăţ la Costeşti

- În plină vară, când lumea visează la li­bertate şi la vacanţă, tu stai cu motoarele turate la ma­xi­mum într-un proiect nou-nouţ: "Poveşti cu gust". 

- Proiectul nostru online, "Po­veşti cu gust", s-a născut din dorinţa de a întâlni oameni buni şi locuri încântătoare, de a descoperi reţete de mâncare făcute la mama lor. Dincolo de peisajele care-ţi taie răsuflarea, Ro­mâ­nia are o gastronomie de po­veste, prea puţin cunoscută. Ne-am oprit la mici, sarmale, cârnaţi şi cior­bă de burtă. Bune şi astea, fără în­do­ială, dar e prea puţin. Putem de o mie de ori mai mult. Nu în ultimul rând, am intrat în acest proiect, "Poveşti cu gust", şi datorită unor prieteni cre­ativi, oameni de tele­vi­ziu­ne serioşi, Ma­rius Toader şi Adrian Robe, ală­turi de care simt că pot des­co­peri le­gende şi pot spune cu talent po­veşti cu gust.

- Cred că proiectul acesta se vrea ce­va mult mai mult decât unul cu­li­nar...

- Ai intuit corect, e mai mult decât un proiect culinar. Cred că ori­ce lucru temeinic începe cu o masă bună, de la afaceri până la o relaţie de dragoste. Abia după ce ai mâncat bine poţi sta la poveşti în tihnă, la un pahar de vin şi o ceaşcă de cafea. "Poveşti cu gust" ia startul ca fiind un proiect culinar, dar îl vrem condus pe mai multe direcţii - către ridicarea turismului, către îmbună­tăţirea ca­lităţii serviciilor şi către dez­vol­tarea comunităţilor locale. Nu în ultimul rând, îl vrem crescut în direcţia unei conştientizări a bogăţiilor pe care noi le avem, un soi de redescoperire a noastră, ca neam frumos. Ce aştept de la "poveşti cu gust"? Aştept ca oamenii să vină la evenimentele gastronomice pe care le pregătim în fiecare weekend şi să guste din bucatele pregătite chiar de localnici. Toate preparatele sunt 100% naturale şi provin din gospo­dă­riile oa­me­nilor, de la stânele din munţi ori de la pro­ducători cu mici ferme de familie, iar la fiecare în­tâlnire, o gospodină va găti sub ochii partici­pan­ţilor unul dintre preparatele delicioase ale zonei, dez­văluind pas cu pas o reţetă autentică, păstrată din bătrâni. Mesele se vor întinde în satul Cos­teşti, la poalele cetăţii dacice Cetăţuia din Munţii Orăştiei, în locaţia cu cea mai frumoasă prive­lişte asupra văii care duce spre capitala regatului dac, Sarmizegetusa Regia. Toate datele despre cum se ajunge şi ce se poate face în zonă sunt pe site-ul nostru www.povesticugust.ro şi pe pagina de Facebook "Poveşti cu Gust".  

"Spre cer, în Platoul Luncanilor"

 
- De ce aţi ales ca loc al poveştilor zona de mun­te a Hunedoarei?

- Răspunsul e simplu: Hunedoara este un ţinut superb şi insuficient cunoscut. Admirasem unici­tatea acestui judeţ nu doar din cărţi cu poze, ci din vremea în care mer­geam prin ţară, cu Caravana emi­siunii "Din Dragoste". Îmi amin­team de nume­roa­sele puncte de atracţie ale Hunedoarei, de zimbrii din Ţara Haţegului (zimbrii născuţi toţi în România, cu nume care încep cu RO - Romina, Roxana, Ro­ma­­ni­ţa, Romeo) şi de Piţărăii (colin­dă­torii de Cră­ciun) din zona momâr­lanilor, de pe Valea Jiului, care aduc noroc. De Ţara Zarandului (locul de naş­tere al părintelui Arsenie Boca), cu portul ei popu­lar sobru şi elegant, de Valea Mureşului şi Ţinutul Pădurenilor despre care, din păcate, majoritatea românilor (în această categorie mă includ şi eu) ştiu in­su­ficient. N-aş vrea să uit nici de virşli, acei câr­nă­ciori din carne de capră, care se fierb şi apoi se înea­că în muştar şi se înghit cu ochii închişi, ca plăcerea să fie bine înţeleasă şi netulburată de niciun alt simţ.

- Ce te-a impresionat pe tine cel mai mult pe aceste melea­guri da­cice?

- Dacă urci din Costeşti spre Pla­toul Luncanilor şi ajungi la Târsa, ai parte de peisaje ireale. E un drum care o ia spre cer, trecând prin păduri de fag şi stejar, prin poieni înmires­mate şi multicolore, pe lângă ferigi înalte cât un stat de om şi mesteceni imperiali, care vibrează în aerul curat al înăl­ţimilor. Oamenii sunt săritori, te ajută când ai nevoie şi grăiesc calm şi cu căldură despre locurile lor natale. Iar mâncărurile... cel mai bine vorbesc despre bucatele locului filmele pe care le facem noi, la "Poveşti cu gust".

- Se limitează poveştile voastre la ju­de­ţul Hunedoara sau vom gusta şi din buca­tele altor regiuni?

- Pentru moment, scoatem la iveală tot ce-i frumos din Hunedoara. Nu ştim încă unde vom face filmări în viitor. 

"Marii maeştri"
 

- Demersul tău îmi aduce aminte de regretatul Radu Anton Roman şi fabu­loa­sele sale emisiuni tv culinare. A fost o sursă de inspiraţie pentru tine? 

 - Radu Anton Roman este (evit să spun că a fost, întrucât ce a lăsat în urma lui, fai­ma acestui om, sunt pentru totdeauna vii) cel mai bun şi mai consistent "descriitor" român de ritualuri culinare. Mai sunt şi alţii, desigur, dar fie sunt prea tehnici în limbaj (trebuie să ai Institutul Gastronomic Paul Bocuse ca să înţelegi ce au vrut să zică),  fie sunt preţioşi (spun "Am să ung o felie de pâine cu unt" cu o morgă, cu o im­portanţă, de parcă ar trebui să decidă într-o situa­ţie de viaţă şi de moarte) sau sunt atât de anti­patici, încât nu trec nici ecranul, şi nici dincolo de hârtia de ziar. De asemenea, Radu Anton Ro­man cred că e primul care a înţeles ce loc im­portant are gastronomia în cultura unui popor şi câte avantaje, unele încă nebănuite, poate aduce conceptul de turism gastronomic. Aşadar, da, el va rămâne mereu o inspiraţie, dar mai sunt şi alţii pe care-i ad­mir pentru talent, fler, scriitură, simţ al umorului, oameni ale că­ror emisiuni le urmăresc cât de des pot - Anthony Bourdain, Jamie Oliver, Gennaro Contaldo.

- Eşti tu însuţi bucătar ama­tor?

- Să zicem... Îmi place să mă­nânc, dar şi să gătesc, în egală măsură, mâncăruri necomplicate, felul doi-uri tradiţionale şi sănă­toa­se,  salate şi paste în toate com­­­binaţiile posibile. Nu mă bag la deserturi, Raluca, soţia mea, e me­seriaşă pe zona asta, dar eu sunt cel care face pâine în casă. O fac cu gândul la sănătatea co­piilor mei, cu mare plăcere, şi în aşteptarea mirosului şi gustului de pâine caldă, care nu se poate compara cu nimic în lumea asta. Apoi, ca orice om care bucătăreşte amator şi entuziast, citesc cărţi de bucate, investesc în lucruri de calitate pentru bucătărie, iar "Paprika TV" e pe butonul 1 al telecomenzii. 
 

- Dragul pentru scris este şi el un imbold pentru a porni un astfel de pro­iect? 

- Răs­punsul este afirmativ. Da, proiectul acesta a fost şi un stimulent pentru a-mi hrăni pofta de scris... Din păcate, deocamdată, nu am timp de altceva decât filmări, scriptul reportajelor, să răspund la interviuri şi să pun câte o pastilă zilnic pe Facebook. Asta e...

- În ultima vreme, Ro­mânia este pricină de în­dră­gostire pentru mulţi străini. Românii mai de­grabă pleacă spre alte zări. Oare îşi cunosc ei ţa­ra suficient?

- În primul rând, e nevoie ca ţara să fie cu­nos­cută de noi, românii. Când îmi cumpăr o haină, abia în al doilea rând mă interesează ce zice lumea când mă vede cu ea, important e să îmi placă mie. Aşa şi cu România, trebuie întâi să o cu­noaş­tem ca să vor­bim şi altora despre ea.  Apoi, mai e şi năravul ăsta cu vorbitul de rău despre România. Dacă noi nu devenim un popor, ci continuăm să fim o populaţie care se ceartă continuu, nu vom ajunge nicăieri.

Fericirea lucrurilor normale

- Mircea, dar tu, personal, ce mai faci? Esti bine, eşti să­nătos? 

- Da, mulţumesc de între­bare. Inclusiv spon­di­loza mea cervicală de care sufăr cedează, se pare că aici, în zona asta, sunt nişte energii miraculoase, sau poate că duhurile dacilor mă sim­patizează, că, uite, nu mă mai supără nimic.

- Ai tăi sunt bine, şi ei, fa­milia ta minunată, pe care o aperi cu atâta discreţie de mi­zeria tablo­idelor...

- Lucrurile bune se pot face şi cu discreţie, nu?... Cât despre mizeria tabloidelor, chiar dacă aş fi vrut să o bag în faţă pe Raluca, şi tot n-aş fi reuşit. Ea e medic, e asistent universitar, vine dintr-o altă zonă decât mine şi nu e atrasă deloc de lumea asta în care eu mă învârt.

- Cum reuşiţi să păstraţi armonia dintre voi, în aceste vremuri atât de haotice, atât de lipsite de valori, cum sunt cele prezente? Un jurnalist şi un medic care au şi două minuni de copii mai au timp de ei înşişi?

- Ne păstrăm fericiţi făcând lucruri normale. Ieşind în natură, mâncând împreună, râzând din ni­mic, făcând câteodată excese simpatice, cum ar fi mul­tă apă pe jos la duş, sau muzica dată la ma­xi­mum, la un pasaj anume, dormind împreună cu co­piii noştri. Simplitatea, necomplicarea inutilă a lu­cru­rilor, e una dintre căile către armonie. 

- Ce le povesteşti copiilor tăi despre ţara lor, când te întorci acasă din deplasări?

- Îi duc şi pe ei, să vadă şi să simtă. Geografia o vor învăţa din cărţi, din fotografii, din filmuleţe postate pe facebook sau youtube, dar o vor înţelege şi îndrăgi plimbându-i pe dealuri, pe creste, prin galbenul câmpiilor, făcând castele de nisip pe plaja Mării Negre. Şi cu istoria am să le fac cunoştinţă pe viu, am să îi plimb pe la muzee, dar am să îi duc şi la Mânăstirea Comana unde, printr-o nişă, se pot vedea craniile găurite de glonţ sau crăpate de securi ale unor oameni, majoritatea tineri, care au luptat şi au murit pentru ca noi să trăim într-o ţară ca asta. Şi ca să simtă istoria acestui neam, i-aş duce la o li­turghie făcută într-o biserică veche, de sat. I-aş pur­ta pe uliţe şi aş intra în vorbă cu oamenii care îmi ies în cale. I-aş pune să le urmărească gesturile şi privirea, amestecul acela de simpatie, timiditate şi re­ţinere pe care-l are orice ţăran român. Le-aş da să mă­nânce mere direct din pom, castraveţi rupţi din vrej, slănină cu ceapă roşie şi pâine caldă din cup­tor. Apoi, de pe un deal, în susurul greierilor şi-n mi­rosul ierbii şi-al florilor de câmp, să asistăm îm­preună, la un apus de soare. Să vedem cum soarele intră în pământ, făcând ca aerul să tremure uşor.

Pe Platoul Luncanilor

- Pentru ca toate visele tale să fie posibile, e nevoie să trăim într-o ţară normală, cu o realitate normală, bazată pe valori. Cum vezi tu, Mircea, viitorul României şi al pruncilor ei?

- România nu e altceva decât îi sunt fiii. Cât de demni, de harnici, de talentaţi vom fi noi şi copiii noştri, aşa va fi şi ţa­ra... Cu cât fiecare pri­ce­pe mai repede că de­pinde de el bu­nă­starea şi faima ţării lui, cu atât mai bine. Cu cât se înţelege că mersul la vot este obliga­toriu pentru sănă­ta­tea morală a unui neam, cu atât mai bine.