Mircea Radu, grijuliu cu soţia de la Botoșani: Au cuprins-o niște pofte... - FOTOGALERIE

Mircea Radu era considerat, în urmă cu câţiva ani, unul dintre cei mai râvniţi burlaci din sfera showbiz-ului autohton, atunci când se afla la cârma emisiunii „Din dragoste“. Totul s-a schimbat, însă, din momentul în care a cunoscut-o pe actuala sa soţie. 

 

Acum, fostul prezentator TV şi aleasa inimii sale, Raluca Olaru (Botoșani), trăiesc o poveste de iubire desprinsă parcă din filele unei poveşti. Asta deoarece cei doi se pregătesc să devină din nou părinţi, iar peste doar câteva săptămâni soţia bărbatului celebru va aduce pe lume cel de-al doilea copil al cuplului.

 

Cum cei doi mai au de aşteptat foarte puţin până când îşi vor strânge bebeluşul în braţe, par să se bucure de toate clipele împreună, înainte de venirea acestuia pe lume. Aşadar, cei trei au mers cu toţii într-o cofetărie,, pentru că s-ar părea că pe Raluca Olaru, în vârstă de 28 de ani, au cuprins-o brusc poftele tipice unei graviduţe.

 

La doar câteva momente de când au intrat pentru a se îndulci, Mircea Radu a dat dovadă că este un soţ cât se poate de atent şi protector, pentru că a avut mare grijă de cea care îi va dărui încă un copil. În plus, a dat dovadă că este şi un tătic de nota zece, pentru că a fost tot timpul cu ochii pe micuţul Tudor, în vârstă de doar trei ani de zile.

 

Mircea Radu şi Raluca Olaru, de profesie medic oncolog, au decis să facă pasul cel mare şi să se căsătorească la finele anului 2012. După o relaţie doar de un an de zile, pe data de 1 noiembrie 2012, aceştia au mers în faţa altarului, iar la scurt timp fostul prezentator TV afla că urmează să devină tătic pentru prima oară. (Sursa: Cancan)