Un studiu realizat în urmă cu aproape 25 de ani, în revista Hierasus, evidențiază în mod excepțional perioada 1860 – 1885 (la 10 ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, în 1850, la Botoșani).

”Ceea ce reţine atenţia în mod cu totul deosebit este faptul că în acest timp s-au născut în ţinutul Botoşanilor peste 30 de viitoare personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti”, se specifică în studiul amintit.

Intelectualitatea vremii a dovedit o înțelegere superioară a tot ce înseamnă educație, viață economică, nelăsând deoparte cultura, față de care Botoșanii au avut dintotdeauna un respect deosebit.

Pentru a exemplifica, îi amintim aici pe pictorii Ştefan Luchian (1868), Octav Băncilă (1872) și Petru Remus Troteanu (1885), pe matematicianul Dimitrie  Pompeiu (1873), istoricul Nicolae Iorga (1871), compozitorul George Enescu (1881).

Și ca lista să fie una cu adevărat extraordinară, îi adăugăm și pe:

-Grigore Antipa (1867) – întemeietorul  şcolii româneşti de hidrobiologie şi fondatorul Muzeului de istorie naturală ce-I poartă astăzi numele.

-Nicolae Leon (1862) - întemeietorul Scolii românești de parazitologie

-Alexandru Ciucă (1880) - medic veterinar, membru corespondent al Academiei Române

-Mihai Ciucă (1883)- iniţiatorul şi conducătorul campaniei de eradicarea malariei din România.

Savantul din Săveni pe care îl omagiem astăzi, 18 august

Numele savantului Mihai Ciucă este legat de primele vaccinări cu vaccin antiholeric, de eradicarea malariei în România și utilizarea acestei experiențe pentru misiunile internaționale îndeplinite din însărcinarea Ligii Națiunilor și, după al Doilea Război Mondial, a Organizației Mondiale a Sănătății de pe lângă ONU.

Pentru toate aceste realizări a fost distins cu premiul Fundației Darling la ședința festivă a celei de a 19-a Adunări Mondiale a OMS din 12 mai 1966 la Geneva. De asemenea, a avut contribuții la tratamentul prin impaludare al sifilisului nervos și organizarea primului centru de malarioterapie, în cercetările privind biologia bacteriofagilor care au dus la descoperirea, în 1920 împreună cu Jules Bordet, a fenomenului de lizogenie, dar și la organizarea Centrului Național de Referință pentru bacteriofagi la București.

Pe 18 august 1883 se năștea la Săveni cel care avea să devină un ilustru cercetător, cunoscut în toată lumea științifică a vremii.

Şcoala primară a făcut-o în localitatea natală, unde director era tatăl său, Platon Ciucă, şi învăţătoare mama sa, Eleonora.

A urmat liceul la Botoșani și Iași, apoi Facultatea de Medicină la București, pe care a absolvit-o în 1907. Specializarea în domeniul bacteriologiei, igienei și bolilor infecțioase a făcut-o în cadrul institutelor conduse de Victor Babeș și Ion Cantacuzino din București.

Din 1905 lucrează benevol în Laboratorul de Medicină Experimentală. Perioada 1907 - 1912 o petrece lucrând ca preparator în același laborator și ca medic la Spitalul Militar. Începe să facă diverse experimente singur sau în colaborare cu diverși cercetători în imunologie sau clinica bolilor infecțioase, cu referire în special la infecțiile streptococice și tetanice. Mihai Ciucă este numit șef de secție în Institutul "Dr. I. Cantacuzino", în anul 1921, după ce se întoarce de la studii realizate în Franța la Institutul Pasteur Paris și la Bruxelles, la Institutul Pasteur Bruxelles.

(Mihai Ciucă)

Profesorul Ion Cantacuzino îl recomandă în 1922 pentru a fi profesor de igienă la Facultatea de Medicină din Iași, unde va sta timp de 12 ani. Ciucă participă împreună cu profesorul Ion Cantacuzino la luarea și aplicarea măsurilor de combatere a holerei.

În perioada 1934-1962 a fost profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din București, și numit subdirector al Institutului "Dr. I. Cantacuzino", desfășurând, în paralel, o intensă activitate la Institutul de Seruri și Vaccinuri. Din 1938 este membru al Academiei Române, al multor academii și societăți științifice străine, secretar general al Comisiei Internaționale de Malarie de pe lângă Liga Națiunilor (1928 - 1938). Perioada 1952 – 1963 o petrece la cârma catedrei de specializare și perfecționare a medicilor microbiologi (a alcătuit primele planuri, programe, metodologii și cursuri). Aportul științific al lui Mihai Ciucă acoperă o arie foarte vastă. Astfel, pornind de la studiile sale asupra malariei, a fost un pionier al tratamentului prin infectarea malarică al paraliziei generale progresive.

Printre „dușmanii” săi s-au numărat tifosul exantematic, difteria, scarlatina, tuberculoza, diferite boli tropicale la a căror cunoaștere și combatere a participat hotărâtor. A participat, în 1919, la Conferința de Pace de la Paris unde a susținut idealul Marii Uniri. Profesorul Ciucă a participat la campaniile din al Doilea Război Balcanic (1913) și Primul Război Mondial (1916-1918) și a fost avansat până la gradul de colonel de rezervă.

"Dacă n-aş munci, aş pieri. Munca a fost întotdeauna mediul meu de cultură. Ca să mă exprim în termeni de specialitate pentru microbiologie", spune omul de ştiinţă Mihai Ciucă.

Modestia oamenilor mari

O întâmplare care ne-a rămas până astăzi se petrecea pe 10 februarie 1967, când Radu Iftimovici s-a prezentat la locuinţa savantului Mihai Ciucă, propunându-i să scrie o carte despre el.

”Savantul a rămas uluit. Era o uimire sinceră, ceva care-i răsturna întreaga-i optică despre sine şi despre lume”, scrie Filaret Aprotosoaie.

"Dragă, mi-a zis, cred că te înşeli. Pe cine crezi că poate interesa o asemenea scriere. Crezi că vei găsi vreun editor sau măcar câteva zeci de cititori care să-ţi aprecieze efortul ? Ce vezi deosebit în viaţa mea? Ce-am fost eu sau fratele meu, Alexandru ? Nişte cercetători ştiinţifici, care au lucrat cum lucrează mii şi mii de alţi căutători ai adevărului. Noi n-am fost decât nişte continuatori ai operei lui I. Cantacuzino. Atât. Ţi-aş putea furniza doar câteva amintiri despre el. Asta desigur i-ar putea interesa pe cititori, deoarece Cantacuzino a fost într-adevăr un mare om. Dar eu, nu, hotărât n-are rost să exagerăm".

Discuţia n-a durat nici 10 minute. Câteva zile mai târziu Mihai Ciucă îi telefonează lui Radu Iftimovici, spunându-i: "Dragă, nu ştii ce păcat ţi-ai făcut cu mine. Mi-ai stârnit amintirile, iar un om trecut de 83 de ani nu le poate rezista. Sunt ca lupii, te sfâşie, vino, te rog, mâine la ora 6, în laboratorul meu. O să stăm de vorbă. L-am convocat şi pe Alexandru. Ce-oi uita eu, şi-o aduce el aminte".

- La 6, după amiază?, întreabă invitatul.

- Nu, dragă, la 6 dimineaţa, a răspuns, cu cel mai firesc aer din lume.

Şi astfel a reuşit ca Radu Iftimovici să scrie o foarte interesantă monografie : "Fraţii Ciucă".

Mihai Ciucă s-a stins din viață pe 20 februarie 1969, la București.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: