Minoritarii și-au schimbat tactica: Un botoșănean și-a luat o țeapă de 15.000 lei de pe Facebook

Etnicii din comuna Grajduri și județul Iași se bazează, mai nou, pe afacerile on-line. Promovează anunțurile și agață clienți. Un botoșănean a pierdut 15.000 lei dintr-un foc. A vrut să-și facă o magazie în curtea proprietății. Anunțul l-a găsit pe Facebook.

 

„Am vorbit cu două persoane la un moment dat. Acum, nu mai răspunde nimeni la telefon. Cred că voi face plângere la Poliție. Am factura și dovada transferului de bani. Cred că și-au schimbat și numerele de telefon”, a precizat A. A.

 

Ei sunt din Grajduri, dar își fac reclamă în capitală


Firma care a tras țeapă se numește Megatruck Tools SRL, controlată de către Cătălin Stănescu.


Clanurile minoritarilor din comunele Ciurea și Grajduri sunt clienți fideli ai Finanțelor ieșene, când vine vorba de evaziune fiscală. De cele mai multe ori, prejudiciile nu mai sunt recuperate. Modul de operare al membrilor clanului Stănescu a fost schimbat. Aceștia își fac reclamă pe rețelele de socializare. Aici promovează diverse servicii, pentru a-și atrage clienții. Însă, cu scopul de a păcăli partenerii de afaceri. Un tânăr din Botoșani a vrut să apeleze la serviciile societății Megatruck Tools SRL, din comuna Grajduri, controlată de Cătălin Stănescu. Acum regretă.


„În luna august am comandat 360 metri pătrați de panouri tip sandwich. Am apelat la mai multe firme, dar nu puteau să le livreze în termen scurt. Am găsit această firmă din Iași pe Facebook. Anunțul era pe zona București. Am vorbit cu ei, mi-au trimis o poză cu panourile. Factura era de 15.000 de lei. Mi-au cerut jumătate din sumă, pe care am trimis-o în cont. Mi-au trimis poze cu pregătirile. La un moment dat au cerut și cealaltă jumătate din plată, pentru că așa ar fi cerut directorul lor în cazul persoanelor fizice”, a spus A. A. pentru Bună Ziua Iași.

 

Au cam dispărut


De la data comenzii au trecut aproape trei luni. Clientul nu crede că va mai vedea marfa sau că va primi banii înapoi.

 

„Am vorbit cu două persoane la un moment dat. Acum, nu mai răspunde nimeni la telefon. Cred că voi face plângere la Poliție. Am factura și dovada transferului de bani. Cred că și-au schimbat și numerele de telefon. Eu voiam materialele ca să fac o magazie pe lângă casă, pentru cereale. Când i-am prins la telefon, mi-au spus că nu au marfa pe stoc, că nu au șofer, tot felul de scuze”, explică A. A..

 

Nu se știe dacă în situația lui Avărvărei se află și alți clienți. Firma lui Stănescu a fost înființată anul trecut, când a înregistrat o cifră de afaceri de 730.735 lei, profit de 15.781 lei, datorii de 312.558 lei, cu un singur angajat. Cătălin Stănescu nu a putu fi contactat pentru a oferi un punct de vedere. La un moment dat, persoana de contact a societății era un anumit Bogdan Stanciu.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store