Minor luat pe capotă în timp ce traversa strada neregulamentar

Un copil care nu s-a asigurat corespunzător în traversarea străzii a fost luat pe capotă de-un șofer.

 

S-a petrecut miercuri, în jurul orelor după amiezii, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29, în localitatea Plopenii Mari, comuna Ungureni, S.C. de 26 ani, din localitatea Mihai Viteazu, a surprins şi accidentat un minor de 11 ani, care se angajase în traversarea DN 29, fără să se asigure corespunzător.


Evenimentul s-a produs pe un sector de drum aflat în zona de acţiune a indicatorului „Atenţie copii!”. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul de presă trimis de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani (IPJ).

CITEȘTE:

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:39974:Profesoară la spital după ce-a fost luată pe capotă de-o șoferiţă!]]