Un tânăr de numai 17 ani din județul Botoșani a fost prins de
forțele de ordine într-un spațiu comercial încercând să fure bunuri de
valoare. Acesta a fost sancționat cu dosar penal pentru infracțiunea de
furt calificat.
În noaptea de marți spre miercuri la o oră după miezul nopţii, un echipaj de jandarmi, care acţiona în zona Bulevardului George Enescu din municipiul Botoşani, a observat că o persoană de sex masculin, purtând o cagulă pe cap, a pătruns prin efracţie în incinta unui spaţiu comercial aparţinând S.C. Xandor S.R.L., forţând uşa culisantă de la intrare.
A fost contactat administratorul societăţii, care s-a prezentat în scurt timp. Împreună cu acesta, jandarmii au intrat în interiorul magazinului, depistând un tânăr de 17 ani, din municipiul Botoşani, fără antecedente penale.
Minorul a profitat de faptul că ușa de la intrare nu era asigurată
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că tânărul avea intenţia să sustragă bunuri din interior, profitând de faptul că uşa de la intrare nu era asigurată corespunzător. Pentru a nu lăsa amprente, tânărul purta o pereche de mănuşi chirurgicale de unică folosinţă.
Jandarmii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,furt calificat”, dosarul urmând a fi înaintat, pentru continuarea cercetărilor, Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
CITEȘTE: