Instituția Prefectului a găzduit Comitetul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) marți, 11 decembrie 2018 de la oa 13:00.
Conducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani i-a convocat pe membrii acestei comisii pentru o serie de modificări ce au apărut în special pentru porcii mistreți, în contextul focarelor de pestă porcină din țară.
Județul Botoșani se află în limia de siguranță, însă directorul Minodora Vasiliu susține că starea de alertă se menține.
„Rămânem în continuare cu un județ în alertă maximă pe pestă porcină africană. Măsurile sunt și vor fi în continuare până când vom fi feriți de orice pericol de pestă porcină africană. E o perioadă dificilă pentru că în această perioadă, datorită sărbătorilor specific este consumul de carne de porc. Nu aș dori ca cetățenii din Botoșani să-și achiziționeze carne de porc din județele afectate de pestă porcină africană, nu aș dori să ia produse din acea zonă, încântați de prețuri”,
Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA
Printre modificările aduse planului de măsuri pentru combaterea pestei porcine se regăsesc aspecte ce vizează mistreții.
„O atenție foarte mare este către fondurile de vânătoare și Direcția Silvică. Mistreții sunt transportați în condiții de biosecuritate la centrele de colectare, spații frigorifice și alte asemenea spații amenajate destinate păstrării carscaselor de mistreți”
Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA
Probele de la mistreți pot fi prelevate de vânători sau medicii veterinari. Acolo unde rezultatele sunt negative, carcasele pot fi consumate de vânători sau alte persoane. În cazul unor rezultate pozitive, cascasele contaminate vor fi confiscate și îngropate în gropi de incinerare amenajate în zonele de focar.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: