Ioana Mihăilă spune că doreşte ca procesul testării copiilor şi personalului din şcoli care devine simptomatic să fie reluat.
Totodată, vor fi organizate în şcoli cabinete de vaccinare pentru copiii de peste 12 ani care au acum indicaţie de vaccinare.
“Noi am făcut disponibile testările pentru copiii din şcoală încă de anul trecut, dorim împreună cu Ministerul Educaţiei să reluăm acest proces de testare pentru copiii şi personalul din şcoli care devine simptomatic. Vorbim de testele care sunt acreditate de forurile ştiinţifice europene, acele teste rapide antigen”,
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății
Ministrul atrage atenția asupra faptului că rămân în vigoare recomandări precum purtarea măștii sau ventilația corespunzătoare a spațiilor.
”Recomandarea noastră fermă şi discutată şi agreată cu Ministerul Educaţiei este să continuăm cu măsurile de prevenţie şi anume purtarea măştii, ventilaţia corespunzătoare a spaţiilor în care copiii îşi petrec timpul şi îşi desfăşoară activităţile, precum şi, în limita posibilităţilor, distanţarea fizică”,
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății
De asemenea, mai spune ministrul, acolo unde este posibil, se vor organiza cabinete pentru vaccinare, acolo unde există personal medical suficient, şi unde copiii au în acest moment indicaţia de a fi vaccinaţi.
”Trebuie să înţelegem că vaccinarea la copii este, de asemenea, sigură şi că ea reprezintă un bun mijloc de prevenţie a infecţiei la copiii de peste 12 ani, cei care au acum indicaţie de vaccinare”,
a precizat Ministrul Sănătăţii pentru News.ro
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: