Ministrul sănătăţii dă undă verde pentru angajări în spitale

 

Spitalele botoşănene duc lipsă de peste 600 de cadre medicale. Cel puţin aşa a reieşit din datele înregistrate la Direcţia de Sănătate Publică. Cu toate că aceste statistici adunate de la fiecare unitate medicală în parte au fost deja trimise către Ministerul Sănătăţii, încă nu se ştie cu exactitate câte dintre posturi vor fi deblocate.
În urma discuţiilor dintre ministrul sănătăţii, Ritli Ladislau cu Federaţia Sanitas a reieşit că în urma evaluărilor necesarului de personal, acesta  va cere Guvernului deblocarea unor locuri de muncă în sistemul sanitar până la sfârşitul acestui an. Astfel, liderul Sanitas Botoşani, Octavian Dumitru, a confirmat faptul că posturile unice vor fi primele scoase la concurs, pentru ca mai apoi să se ocupe posturile care sunt absolut necesare spitalelor. „Cât de curând. Nu pot să vă dau un termen, dar oricum înainte de finele anului va fi un ordin de ministru în sensul ăsta. Sunt informaţiile care au rezultat în urma discuţiilor Federaţiei Sanitas cu ministrul Sănătăţii şi cu secretarii de stat”, a declarat Octavian Dumitru. Pentru toate aceste locuri vacante se va da concurs, urmând ca, cel care va fi cel mai competent să preia imediat postul. În prezent, în unităţile sanitare din Botoşani sunt în total numai 10 posturi unice disponibile. Spitalul cel mai mare din judeţ are şi cel mai mare deficit de personal, solicitând deblocarea a circa 500 de locuri de muncă, pe când Maternităţii îi lipseşte un singur medic. (E.Ş.)
 Unitatea medicală
medici
personal medical
personal auxiliar
 Spitalul Judeţean Mavromati
 45  192  252
 Unitatea de Primire Urgenţe
 -  35 -
 Spitalul de Copii
 3  6  6
 Spitalul de Recuperare Sfântul Gheorghe
 2  12  8
 Spitalul de Psihiatrie
 2  15 -
 Spitalul Municipal Dorohoi
 10  24  15
 Sanatoriul Podriga
 1  2  1,5
 Serviciul Judeţean de Ambulanţă
 6  12  17 (şoferi)
 Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie
 1  - -