Ada Macovei, inspectori şi cadre didactice vizită de lucru în Italia

 

Inspectorul şcolar general Ada Macovei, doi reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene Mihai Eminescu, patru inspectori şcolari şi mai multe cadre didactice din cadrul Şcolii Generale nr. 11 din municipiu au efectuat o vizită de lucru în oraşul Castel Baronia din Italia pentru o perioadă de cinci zile.

Delegaţia formată dintr-un număr de 12 persoane a participat în cursul săptămânii precedente la cea de-a doua reuniune de proiect din Italia urmând ca în decursul anului viitor, vizita să fie întoarsă şi de italieni. Proiectul derulat sub egida „Îmbunătăţirea metodelor de predare a limbilor materne”, presupune participarea la o serie de lecţii în ambele ţări participante, a modului de lucru cu elevii precum şi a celui de valorificare a tradiţiilor şi istoriei. „Copiii cu cerinţe educaţionale speciale sunt integraţi în învăţământul de masă ca şi în România, am găsit foarte elemente comune între cele două sisteme de învăţământ şi cu siguranţă că avem de învăţat unii de la alţii pentru că metodele moderne de predare trebuie integrate printre cele tradiţionale şi nicicând nu trebuie să adoptăm doar o singură metodă de predare, învăţare, evaluare”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general. Proiectul va fi finalizat în 2012, au fost deja realizate o serie de produse cum ar fi o poveste a lui Păcală în limbile română şi italiană, urmând ca pe parcurs să fie iniţiate şi alte materiale. În cadrul programului Comenius aplicant este Şcoala nr. 11 din Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Biblioteca Mihai Eminescu. (G.E.)