Ministrul Muncii, despre sri-lankezii de la Botoșani abandonați la Otopeni: ”Traversăm o perioadă grea, cu multă tensiune”

Violeta Alexandru s-a deplasat noaptea trecută la Aeroportul Otopeni, acolo unde cei 36 de muncitori trimiși de la Botoșani în două autocare au aflat că nu au nici un avion pentru a ajunge în țara lor.

 

Mai mult, poliția nu le permitea oamenilor să staționeze în aeroport, pentru că nu aveau bilet de avion. De altfel, oamenii nu aveau bani să-și cumpere bilet de avion și, oricum, nicio cursă nu zbura către Colombo.

 

După ce a fost la Aeroport, la o oră târzie din noapte, ministrul Muncii a scris pe Facebook despre situația muncitorilor. 

 

”În această noapte, la Otopeni, am căutat o soluție pentru 36 de cetățeni din Sri Lanka aflați, până de curând, în contract de muncă cu un angajator din Botoșani. Dincolo de proceduri și decizii de care ne vom ocupa mâine la prima oră, oamenii se odihnesc peste noapte fiind cazați într-o locație primitoare, se gândesc la ceea ce vor să facă și mâine dimineață discut cu fiecare dintre ei. Traversăm o perioadă grea, cu multă tensiune și adaptări la situații neprevăzute. Cu atât mai mult trebuie să avem grijă de toți cei care au nevoie de ajutor”, a scris Violeta Alexandru.

 

 

Violeta Alexandru: ”Îmi ridic un semn de întrebare”

 

Amintim că cei 36 de cetățeni din Sri Lanka au fost trimiși cu două autocare de la Botoșani, duminică, pe Aeroportul Otopeni, de unde ar fi urmat să fie repatriați. Cel puțin, așa li s-a spus la plecare. Ajunși însă la aeroport, ei au constatat că nu îi aștepta nicio cursă specială care să îi ducă acasă, așa cum fuseseră informați.

 

„Cert este că îmi ridic un semn de întrebare cu privire la plecarea lor de acolo către București, în condițiile în care  nu era clară posibilitatea de a fi îmbarcați. Rămâne să ne lămurim mâine (luni - n.r.) împreună cu colegul nostru, prefectul de Botoșani, și vom face declarații”, a promis jurnaliștilor, duminică seara, ministrul Violeta Alexandru.

 

Cetățenii din Sri Lanka au fost aduși cu două autocare de la Botoșani, un transport organizat, se pare, de Prefectura Botoșani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store