Ministrul Educației susține că directorii școlilor trebuie să aibă indicatori de performanță incluși în contract

Ligia Deca, ministrul Educației a declarat că directorii de școli ar putea avea “indicatori de performanță care să țină cont de situația fiecărei școli în parte, incluși în contracte”.

 

Ligia Deca a spus că “sistemele performante (n. red de educație) au un nivel crescut de autonomie școlară, motiv pentru care “trebuie să sprijinim autonomia școlilor”. A dat ca exemplu, școlile pilot, școli care au granturi prin proiecte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) și care pot folosi banii primiți strict pe nevoi.

 

Întrebată ce măsuri se pot lua pentru a încuraja acei directori de școli care nu au inițiative de a aplica pentru proiecte, Ligia Deca a spus că în contractele directorilor ar putea fi introduși “indicatori de performanță care să țină cont de situația fiecărei școli în parte“, potrivit edupedu.ro.

 

„Primul element eu zic că a fost deja parcurs. Predecesorii mei când au organizat concursurile de director, au implicat data trecută, îmi aduc aminte în premieră mediul privat, cei care lucrează în HR, în companii, care au venit benevol și au fost incluși în comisiile acelea de observatori, au consiliat și eu cred că mulți directori care au luat concursul și care sunt acum în școli au o altă perspectivă asupra rolului lor.

 

Există o serie de proiecte pe care Ministerul le desfășoară în parteneriat cu ONG-uri sau cu asociații profesionale sau cu universități care țin de profesionalizarea managementului și leadershipului școlar. Vom face asta în continuare. Avem și fonduri în PNRR pentru asta, pentru formare, mai ales formare, în contextul noilor legi ale Educației, pentru că e și o schimbare de abordare, de principii, nu e vorba doar de reguli noi.

 

Mai mult decât atât, ne dorim ca odată ce avem noile concursuri de director să avem și niște contracte de management cu indicatori de performanță care să țină cont de situația fiecărei școli în parte. Unele școli își pot propune un număr mare de note mari la evaluările naționale sau de olimpici. Alte școli își vor propune reducerea abandonului școlar, alte școli își vor propune reducerea fenomenului de bullying, dacă el se înregistrează în comunitatea respectivă.”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca.

 

CLICK pentru articolul integral

 

(Foto: G4Media)