Profesorii greviști vor recupera orele: ANUNȚUL ministrului Educației

Ligia Deca spune că la nivelul Ministerului pe care îl conduce se elaborează un plan ca dascălii să recupereze zilele de grevă.

 

Profesorii se află încă în grevă, iar ministrul Educației susține că orele vor fi recuperate. 

 

Iată ce a declarat ministrul Educației, potrivit edupedu.ro  

 

„Pe lângă măsurile concrete luate deja prin intermediul celor două ordonanțe de urgență din ultimele săptămâni, precum și prin declarația cu anexă – memorandumul de astăzi, noi am continuat discuțiile pe contractul colectiv de muncă și, așa cum s-a văzut și în comunicatul federațiilor sindicale, sunt o serie de măsuri menite să sprijine pe viitor întreg personalul din învățământ. De asemenea, noi, încă de la începutul săptămânii, am organizat întâlniri împreună cu inspectorii școlari de la nivel județean care, la rândul lor organizează întâlniri cu directorii școlilor, pentru a organiza un program de recuperare, în așa fel încât cadrele didactice și personalul care revin în unitățile de învățământ să aibă posibilitatea să recupereze aceste zile în care nu au lucrat, pentru că au fost în mișcarea aceasta de protest.

 

Există toate premizele și toată disponibilitatea pentru a putea recupera până la finele anului școlar și noi avem toată disponibilitatea în a găsi cele mai bune soluții. Oricum, la nivelul unităților de învățământ toată lumea își dorește să se reia activitatea pentru a se putea încheia situația școlară și a putea să susținem examenele naționale. Mai mult decât atât, am ușurat acest proces de închidere a situațiilor școlare, anume am modificat regulamentul de organizare internă și de funcționare în sistemul de învățământ, în așa fel încât să se poată închide situația școlară de către cadrele didactice, subliniez, cu mai puține note, deci să nu mergem pe numărul de note care ar fi fost necesar dacă am fi avut un an fără întreruperi, ci să putem să facilităm încheierea situații școlare în interesul elevilor.”