Ministrul Daea apostrofat de un tânăr la Popăuți, au intervenit jandarmii, s-au enervat oamenii – FOTO&VIDEO

Ministrul Petre Daea a ajuns la Stațiunea de Cercetare Popăuți din județul Botoșani aproape de ora 14:30.

 

A petrecut mult timp printre oameni și a vizitat toate standurile din târg pentru ca aproximativ două ore mai târziu să ajungă și la scenă.

 

Acolo a fost înconjurat de spuma din agricultura județeană și oficialitățile social democrate. După ce a ascultat mai multe mesaje în care antevorbitorii au făcut coadă pentru a-i mulțumi și a-l lăuda, microfonul a ajuns în sfârșit la ministru.

 

Și a început așa….

 

„În primul rând vreau să transmit de aici, de la acest platou al științei românești, al cercetării, salutul călduros al celor care făuresc hrană în România. Vreau să îi salut pe acești domnitori ai hranei din Țara Românească”….

 

 

Din public: „Să fieeee…Doar cei care muncesc, care chiar muncesc…..a cui să fie țara asta??”

 

Ministrul continuă discursul: De aceea și acum și mâine…..

 

„Da, vă ascult….da”

 

Ministrul: Cine vă vorbește….

 

„Să vorbească….”

 

Ministrul: „Va da salutul apropierii față de cei ce se află la acest platou și nu numai….

 

„Aici au fost doar neamurile noastre….”

 

Jandarmii îl iau pe sus pe tânărul care l-a apostrofat pe ministru. Din public se aud mai multe voci: „Nu e corect ce faceți, nu e corect să-l luați. L-au luat…”.

 

Ministrul: Nu, nu, nu, lăsați-l, lăsați-l că e prietenul meu. Dați-l încoace. Dați încoace prietenul. Lângă mine. Lângă mine și el și alții și toți.

 

Aplauze și râsete din public.

 

Ministrul: „Salutul de respect pentru toți cei care muncesc în această țară. Și cel care se află lângă mine, spune-mi numele te rog. Florine, te salut”

 

Răspunsul lui Florin: Să trăiești!

 

Ministrul: Așa, tată!

 

Acest conflict aplanat în mod elegant a stârnit râsete nervoase mai ales printre PSD-iștii de pe scenă. Tânărul Florin a rămas pe scenă, flancat de parlamentari și directori până la finalul discursului lui Petre Daea, când l-a prins de gât pe acesta încercând în zadar să facă un selfie.

 

Botoșăneanul se afla într-o avansată stare de ebrietate.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store