Ministrul cu banii europeni n-are treabă cu campania și nu mai vrea fraude

Ultimul care ne-a vizitat orașul a fost Eugen Teodorovici, ministrul pentru fonduri europene. El a avut o întâlnire cu autoritățile locale dar și cu mediul de afaceri de la Botoșani.

 

Întrebat cum de vizita sa a coincis cu campania electorală a alegerilor prezidențiale, Eugen Teodorovici a spus că face astfel de peripluri în mod frecvent.
Nu coincidență, eu oricum am un astfel de circuit și discut cu mediul privat și public tocmai pentru a încerca să iau direct de la dânșii problemele pe care încă le mai întâmpină în ceea ce înseamnă fonduri europene. Din păcate timpul este nul extrem de redus, mai ales prin specificul Ministerului Afacerilor Europene care impune și discuții la Bruxelles”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul pentru fonduri europene.
În continuare oficialul a arătat că săptămâna viitoare va fi din nou prezent la Bruxelles pentru o ședință tehnică. Ministrul a mai vorbit și de o flexibilizare a sistemului de finanțare a fondurilor comunitare, aspect care ar duce la eliminarea fraudelor la proiectele atrase pe fonduri europene.
Nu orice simplificare poate duce la astfel de situații. Un sistem complicat poate duce la crearea unor astfel de situații. Cu cât este un sistem mai stufos, cu cât mai multe persoane implicate în circuitul de aprobare, avizare, finanțare, de plăți, atunci se pot întâmpla mai multe astfel  de situații. Nu vreau să cred că în 2007 – 2013 sistemul a fost creat intenționat în acest fel”, a adăugat ministrul.
Eugen Teodorovici a încheiat prin a menționa că au existat și programe comunitare implementate în mod eronat, însă aceste scăpări s-au datorat cu precădere faptului că s-au politizat anumite funcții cheie. (G.E.)
CITEȘTE:
 Ministrul Teodorovici discurs de jumătate de oră la Botoșani : Nici măcar nu știu să scriu după dictare