Ministrul a rămas fără cuvinte când a auzit de problema proiectului cu tramvaiele de la Botoșani, dar a făcut o PROMISIUNE

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a discutat cu primarul Cosmin Andrei și despre proiectul privitor la reabilitarea infrastructurii tramvaielor, din municipiul Botoșani unde sunt înregistrate mai multe probleme care pun în pericol punerea în practică a acestei investiții.

 

Este vorba despre un proiect european pentru infrastructură și un altul în care Ministerul Dezvoltării a fost mandatat să achiziționeze material rulant, respectiv 9 tramvaie moderne care să fie deservite orașului.

 

Însă în cazul în care proiectul „mamă” ar urma să fie abandonat, tramvaiele vor fi cel mai probabil realocate altei primării.

 

„Trebuie să găsim o soluție tehnică, pe fonduri europene sunt câteva proceduri care diferă față de accesarea programelor naționale. Și aceste chestiuni tehnice, am convenit cu dl primar al municipiului Botoșani să le facem în cea mai scurtă perioadă posibilă, inclusiv dacă trebuie la București, săptămâna viitoare pentru a găsi aceste soluții. Înțeleg situația în care este municipiul Botoșani, credeți-mă că înțeleg această situație, trebuie să-i găsim o soluție care și din punct de vedere tehnic, de specialitate, acordă o finalitate care să fie avantajoasă și pozitivă pentru toate părțile”,

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării

 

Proiectul privitor la reabilitare a căilor rulante pentru tramvai a fost suspendat după ce la licitațiile organizate de Primărie nu s-a prezentat niciun operator. Iar motivul a fost de ordin financiar, prețurile la materiale de construcție înregistrând o creștere explozivă și astfel suma inițială alocată de UE, fiind insuficientă pentru realizarea lucrărilor.

 

În prezent s-a ajuns în situația complicată în care, chiar și dacă Primăria ar contracta un credit pentru completarea sumei necesare, nu mai există timpul necesar pentru implementarea proiectului și respectarea termenului final, 31 decembrie 2023.

 

„Astăzi nu v-aș da un răspuns tranșant pentru că trebuie să găsim această soluție tehnică astfel încât acest proiect să poată fi finalizat cu o procedură care să nu creeze probleme municipiului Botoșani, dar evident și din punctul de vedere al finanțatorului pe fonduri europene, să poată fi închis. Chestiunea este tehnică, să știți, nu este o chestiune de abordare administrativă”,

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării

 

În cazul proiectelor europene trebuie să fie respectate o serie de ghiduri de aplicare sau legi specifice, iar din acest motiv, primarul se va deplasa săptămâna viitoare la București pentru găsirea unei soluții tehnice pentru acest proiect.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store