Traseista de la PSD contraatacă pe net: Nu am luat și nu am dat mită, nu am obținut

Deputatul de Botoșani, Liliana Mincă a postat astăzi, 10 martie 2016, un mesaj pe rețeaua socială Facebook în care a făcut o serie de dezvăluiri referitor la plecarea sa din UNPR. Redăm mai jos mesajul integral: 

 

Calomnii, amenințări

”Am luat act, cu tristețe, de insultele, calomniile și amenințările la care am fost supusă. Ele demonstrează, fără tăgadă, atât lipsa unei educații elementare din partea celor care le proferează, cât și lipsa de cultură politică. Țin să precizez, odată pentru totdeauna, că motivul pentru care am demisionat din UNPR este unul singur: liderul de grup al UNPR a votat împotriva proiectului meu de lege prin care doream ca alocațiile copiilor să fie mărite la suma de 700 lei pe lună! Consider inadmisibil ca un coleg de partid, care e și lider de grup parlamentar, să se opună bunăstării a peste trei milioane de copii! Acest lucru m-a făcut să părăsesc partidul, căci între un loc dintr-un partid și soarta României, eu aleg să rămân necondiționat lângă cetățenii acestei țări, nu lângă colegi de partid ce și-au dorit să ajungă în Parlament doar pentru interesele lor personale!

Nu fac compromisuri cu nimeni, nu negociez soarta unor copii, nu tolerez ca un coleg de partid să-mi trădeze poporul, nu pentru interese personale am ajuns deputat, ci pentru interesele acestui popor pe care l-am slujit și îl slujesc cu credință! Cât privește minciuna care circula în spațiul public, cum că aș fi știut cu două ore înainte că va pica proiectul meu de lege, fac o precizare: nu cu două ore înainte știam, ci am înțeles acest lucru cu mult timp înainte atunci când, în două comisii parlamentare, proprii mei colegi din UNPR au votat ÎMPOTRIVA propunerii mele legislative!

Ceilalți deputați care și-au dat ieri demisia din UNPR au aceleași nemulțumiri

Și nu este prima dată când foștii colegi din UNPR nu au susținut (fie că au votat împotrivă, fie că s-au abținut, fie că nu s-au prezentat în plen) proiectele mele legislative, au făcut-o și când s-a votat Legea Bugetului de Stat, și cu ocazia prezentării în Parlament a altor propuneri legislative. Ceilalți deputați care și-au dat ieri demisia din UNPR au aceleași nemulțumiri. De exemplu domnului deputat Tudor Ciuhodaru foștii noștri colegi din UNPR i-au respins foarte multe proiecte legislative, proiecte de legi care ar fi schimbat în bine sistemul de sănătate din România, și nu numai. La fel au pățit și domnii deputați Ștefan Dalca, Adrian Diaconu, Liviu Codirlă, Ion Pîrgaru.

Eu nu am adus prejudicii, nici de imagine, nici de moralitate

Iar faptul că am trecut la grupul parlamentar al PSD este în mod vădit tendențios abordat de către unii dintre foștii colegi din UNPR care se pare că au memorie foarte scurtă dacă nu își amintesc că până în urmă cu două luni nici nu exista grup UNPR în Parlament, noi făcând parte din grupul parlamentar PSD! Asigur pe toți cetățenii României că îmi voi duce mai departe munca și proiectele, căci pentru ei, pentru cetățenii României, muncesc, și o fac cu pasiune și consecvență! Foștilor colegi din UNPR le doresc succes în activitate, succes în campania electorală care le bate la ușă, eu rămân cu și lângă poporul român, reprezentandu-l ca și până acum de la Tribuna Camerei Deputaților. Eu nu am adus prejudicii, nici de imagine, nici de moralitate și nici de alt gen niciunui partid, dimpotrivă! Nu am dosare penale, nu am furat, nu am devalizat, nu am luat și nu am dat mită, nu am obținut, în viață, în cariera profesională și în cariera politică funcții în alt mod decât acela al unei munci asidue, pe criterii ale competenței reale!”.