DOCUMENT 6 partide au aderat la „Pacea politică pentru Botoșani”, 2 lideri politici NU au semnat

Circul politic de la întâlnirea organizată joi de primarul municipiului reşedinţă de judeţ a avut totuşi şi un rezultat. Reprezentanţii a şase partide au semnat protocolul “Pacea politică pentru Botoşani” iniţiat de edilul şef. Două formaţiuni nu au aderat la acest proiect. Redăm mai jos un comunicat trimis pe această temă de Primăria Botoşani.

 

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a reușit să obțină acordul tuturor forțelor politice importante reprezentate la nivelul Consiliului Local pentru semnarea  protocolului „Pace politică pentru dezvoltarea municipiului Botoșani 2016-2026”. Documentul conține 20 de obiective majore de dezvoltare a orașului care vor fi promovate de toate partidele semnatare, indiferent de persoana care va conduce  Primăria și de majoritatea din Consiliul Local.

„Eu cred ca este, o premieră în administrația locală din România. Este probabil pentru prima oară când toate forțele politice dintr-o reședință de județ se strâng la aceeași masă pentru a se angaja că vor susține un set de obiective importante pentru dezvoltarea orașului. Le mulțumesc liderilor politici din Botoșani că, în final, au avut înțelepciunea de a depăși interesele de partid și de a își lua acest angajament în fața cetățenilor”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Față de versiunea inițială a proiectului de protocol propus la sfârșitul anului trecut, primarul a mai introdus încă 5 obiective rezultate în urma consultării cu partidele politice și cu societatea civilă.


1.    Transformarea Centrului Vechi într-o zonă reprezentativă pentru elita intelectuală a orașului nostru – propunere venită din partea PSD Botoșani.
2.    Protejarea clădirilor de patrimoniu din municipiul Botoșani – solicitare din partea tinerilor care au participat la consultările organizate de primar.
3.    Susținerea activităților de voluntariat în rândul tinerilor – o altă solicitare pe care au făcut-o tinerii care au venit la consultări.
4.    Încurajarea performanței elevilor din municipiul Botoșani – aspect propus și de tineri, dar și de pensionarii care au venit la consultări. Intenția noastră este de a arăta copiilor și tinerilor din Botoșani că modelele autentice de succes sunt cele care se bazează pe muncă și dezvoltare intelectuală.
5.    Sprijinirea Filarmonicii de Stat Botoșani, inclusiv cu preluarea titulaturii „Filarmonica George Enescu” - propunere venită de la pensionari, dar și de la tineri care au participat la consultări.

În plus, primarul a mai subliniat că au mai fost preluate, la punctele deja existente în Protocol, și alte propuneri din partea organizațiilor reprezentative care au participat la consultări, precum stabilirea pistelor de bicicliști (propunere din partea tinerilor), amenajarea locurilor de parcare în acord cu perspectiva de dezvoltare a orașului și susținerea sportivilor botoșăneni cu performanțe pe plan național și internațional (propuneri din partea pensionarilor).

„Am încercat să preiau cât mai multe propuneri din partea cetățenilor, pentru că, în fond, această Pace politică este pentru cetățeni, nu pentru partide. Mai sunt unele propuneri mai mici ca anvergură, care nu au fost incluse aici, dar de care voi ține cont în activitatea mea. De exemplu, au fost solicitări de a amplasa panouri informative în diverse puncte din oraș, unde să prezentăm activitatea și proiectele Primăriei. Voi ține cont de acest lucru”, a precizat primarul.
Întrebat cum răspunde unor critici din partea unor semnatari care s-au îndoit de seriozitatea Pactului, primarul nu a dorit să comenteze, spunând că evenimentul trebuie să marcheze consensul, nu disputele politice.

„Am promis că astăzi nu voi răspunde la nici o înțepătură sau critică din partea partidelor politice. Mă voi ține de cuvânt și nu voi comenta. Ziua de azi vreau să fie reținută ca o zi a consensului, nu a disputelor. E mai important că reprezentanții partidelor, inclusiv cei care m-au criticat, au răspuns în cele din urmă  apelului meu și au semnat această Pace politică. Asta e ceea ce contează pentru botoșăneni și deci asta e tot ce mă interesează”, a declarat primarul.
Protocolul a fost semnat de toate partidele politice, cu excepția PER și UNPR, ai căror reprezentanți nu au răspuns invitației primarului.

 

Semnaturi Protocol Pacea politică pentru Botoşani