Mincă are revelaţii din Bucureşti : Botoşani, judeţul cu cele mai mici fonduri pe 2013

 

Cu fiecare zi care trece toţi mai mulţi oameni politici de la Botoşani realizează că judeţului i se repartizează cele mai mici fonduri prin proiectul bugetului de stat pe 2013, cel puţin din Moldova. Vineri, la câteva ore după ce consilierul judeţean Gheorghe Vâzdoagă, a recunoscut că Botoşani se situează pe ultimul loc din Regiunea Nord – Est ca nivel al sumelor alocate, deputatul PP-DD Liliana Mincă a afirmat că, de fapt, suntem pe ultimul loc din ţară.
Liliana Minca PP DD Botosani despre bugetul pe 2013
Invitată la B1 TV, parlamentara a confirmat ceea ce Botoşăneanul a scris în premieră, iar preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a negat în ciuda cifrelor cât se poate de clare.
„Eu ştiu cum trăiesc românii şi nu doar cei de la Botoşani, pentru că totdeauna sunt acuzată că vorbesc despre judeţul Botoşani, care este cel mai sărac judeţ, cu cele mai mici fonduri pe bugetul de stat pe 2013”, a declarat Liliana Mincă.
Aceasta a adăugat că a susţinut în Parlament amendamente de ordin social, precum transformarea programului „lapte şi corn” într-o masă caldă destinată elevilor sau creşterea pensiei minime garantate de la 350 de lei la 450 de lei, numai că Puterea a respins toate iniţiativele Opoziţiei de modificare a proiectului bugetului de stat.
„Ştiţi foarte bine cât de greu se trăieşte în România, ori eu i-am rugat pe colegii mei de la Putere să coboare cu picioarele pe pământ şi să trăiască printre oamenii amărâţi, nu printre cei care au de toate, trăiesc bine, au un anumit standard de viaţă”, a mai spus Liliana Mincă. Lidera interimară a PP-DD Botoşani şi-a exprimat îndoială că locurile de muncă promise românilor vor fi create prin bugetul de stat pe 2013.
CITEŞTE ŞI:
 Recunosc şi PSD-iştii : CJ Botoşani a primit cei mai puţini bani din Moldova