Mimor contrazis de Temciuc cu tichetele de masă:Nu este o informaţie corectă

 

Spitalul Judeţean a fost penalizat cu 2% din cauza întârzierii cu care s-a votat comasarea. Conducerea unităţii medicale susţine că acest gol va fi acoperit de tichetele salariaţilor pe ultimele două luni ale acestui an. De cealaltă parte, liderul sindicatului Sanitas de la Spitalul Judeţean, Lia Temciuc, afirmă că informaţia este eronată, iar deficitul bugetar va fi acoperit de restanţele pe care le are Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) faţă de Mavromati.
Liderul Sanitas susţine că CAS are nişte restanţe de plătit Spitalului Judeţean, iar o dată cu achitarea acestora, s-ar acoperi golul lăsat în buget de aplicarea penalizării de 2%. Astfel este prematur ca aceasta să se pronunţe asupra tăierii tichetelor de la personalul medical. „Deci nu este o informaţie corectă şi exactă la acest moment. A fost un prim calcul la care cu penalizarea pe care am avut-o ca Spital Judeţean, pentru că ne-a dat planul de conformitate peste cap, ne-a penalizat cu acel 2%, dar încă mai avem nişte bani de recuperat de la Casa de Asigurări şi să vedem care este modalitatea de a primi aceşti bani, până mâine, joi cel târziu, cât încă mai au loc aceste calcule”, a declarat Lia Temciuc, lider Sanitas al Spitalului Judeţean. În cazul în care cei circa 1.000 de angajaţi de la Mavromati nu îşi vor primi tichetele pentru ultimele două luni, liderii de sindicat sunt dispuşi să dea în judecată pe cei responsabili de aceste tăieri salariale. „Dacă nu vom apela şi la celelalte căi. Mai avem de gând să atacăm Hotărârea de Guvern cu penalizarea care nu este tocmai corectă. Mai sunt şi alte căi de atac, dar sperăm să găsim posibilitatea corectă de a da şi luna aceasta tichetele”, a completat Lia Temciuc. (E.Ş.)