Tânărul antreprenor a declarat că nu și-a acceptat boala, luând decizia de a dispărea o perioadă din mediul online.
Sebastian Dobrincu este adesea menționat ca fiind unul dintre cei mai tineri milionari din România. La vârsta de doar 11 ani, în anul 2009, a pășit în lumea software-ului. Șase ani mai târziu, a decis să se mute în Statele Unite ale Americii. Recent, Sebastian a vorbit despre afecțiunea de care suferă.
Sebastian Dobrincu, recunoscut ca fiind cel mai tânăr milionar din România, a împărtășit un episod care a schimbat cursul vieții sale. În urmă cu mai puțin de un an, a descoperit problemele de sănătate cu care se confrunta, ceea ce l-a determinat să ia decizii esențiale pentru viitorul său, potrivit cancan.ro.
„Eu m-am trezit anul trecut, în noiembrie – decembrie, am avut niște episoade foarte tragice. În primul rând, mi-am luat un feliator de legume și am băgat mâna în el și mi-am retezat palma. A fost foarte nasol și am crezut că aia e parte rea. Mi s-a declanșat o boală autoimună cu care mă lupt. De aia am și dispărut 6 – 7 luni de pe internet. Nu am acceptat, nu am mai apărut, nu am mai postat nimic.
De șapte luni m-am trezit cu o boală autoimună osoasă care e foarte nasoală. Am avut zile, am avut nopți când plângeam în pat de durere. Ce m-a învățat asta? Că sănătatea despre care noi avem impresia că o să țină la infinit, nu o să țină. Ce poți face în momentele astea? Să victimizezi că de ce mie mi se întâmplă, de ce tocmai eu care am investit atât în corpul ăsta, în sănătate? Viața nu e dreaptă și fiecare are alt traseu.”, spune Sebastian Dobrincu în podcastul lui Cristian Stan.
Prin experiența sa de a fi diagnosticat cu această boală, Sebastian Dobrincu a învățat că sănătatea este pe primul loc și că, în ciuda convingerii noastre că suntem invincibili din punct de vedere al sănătății, realitatea poate fi cu totul alta.
(Foto: ProTV)