Mii de fermieri, tentativă de fraudare a statului la subvenţii pe terenuri

 

Aproape 7.000 de fermieri botoşăneni care au solicitat subvenţii de la Uniunea Europeană pe terenuri cultivate declarate, au fost depistaţi cu nereguli de către angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură. Aceştia au depus cereri în decursul acestui an, însă la verificarea în teren s-a constat că nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a putea beneficia de acest sprijin financiar.
Printre neregulile depistate s-au regăsit supra-declarări ale suprafeţelor de teren agricol pentru care s-a solicitat subvenţia pentru suprafaţa declarată, în unele cazuri în necunoştinţă de cauză. „Sunt fraţi care au moştenire şi care au declarat toţi aceeaşi suprafaţă, ei nu au împărţit suprafaţa din titlu, ei au văzut, d-le pe titlu am cinci hectare, toţi declarăm cinci hectare”, susţine Ioan Constantin, directorul executiv interimar al APIA. Totodată, o altă condiţie importantă pentru ca fermierii să beneficieze de aceste ajutoare comunitare ar fi ca suprafaţa pentru care s-a solicitat subvenţia să fie cultivat, ori în cazul celor controlaţi, o parte dintre aceste terenuri erau lăsate pârloagă. Toţi cei aproape 7.000 de fermieri botoşăneni au fost notificaţi şi chemaţi de angajaţii APIA pentru clarificări pe baza actelor sau a adeverinţelor eliberate de Registrul Agricol din cadrul administraţiilor publice locale. În funcţie de gravitatea neregulilor depistate solicitanţii de subvenţii pot fi sancţionaţi la acest sprijin financiar în proporţie de 20% şi 50%, pentru o perioadă de 1 an până la 3 ani de zile. Valoarea subvenţiei pentru un hectar de teren agricol cultivat este de puţin peste 100 de euro.
Suprafaţa lăsată pârloagă înjumătăţită în cinci ani de zile
Potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Direcţiei Agricole Judeţene, la niveluljudeţului Botoşani, suprafaţa de teren agricol lăsată nelucrată s-a înjumătăţit. Astfel, din numărul total de aproape 400.000 de hectare de teren agricol de la nivelul judeţului Botoşani în cursul anului 2007 a rămas pârloagă  o suprafaţă de aproape 35.000 de hectare, în condiţiile în care în 2011 este vorba despre doar aproximativ 15.700 de hectare. Directorul DAJ susţine că momentan se lucrează la un act normativ privitor la sancţionarea deţinătorilor de terenuri care le lasă pârloagă. „Cel mai probabil va fi fixat un cuantum per hectar de teren agricol lăsat pârloagă. În 2010 de exemplu suprafaţa necultivată la nivelul judeţului Botoşani este de aproximativ 16.000 de hectare. Problema este că acest teren agricol necultivat nu este neapărat teren productiv, deci această cifră nu reprezintă suprafeţe agricole productive, nu excludem sunt şi din astea dar mare parte a acestor terenuri sunt alunecări de teren, terenuri cu infiltraţii de apă, alunecări sau eroziuni”, a declarat Cristian Delibaş, director executiv DAJ.